Timișoara – pe harta turistică internațională. Pe lângă europeni, sunt așteptați și turiști asiatici!-video

6212

Cu un centru istoric, dar și cu proiecte de renovare a mai multor clădiri de patrimoniu cultural în faza de începere a lucrărilor, Timișoara devine tot mai tentantă în ochii turiștilor europeni, în primul rând! Este părerea unuia dintre managerii de primă mână din domeniul turismului din zona de vest a României, doamna Gabriela Petcana.

Aceasta susține că în cel mult un an sau doi, capitala Banatului va intra pe lista selectă a orașelor europene, căutate pentru stilul lor chic, din perspectiva arhitecturii monumentale și a rafinamentului piațetelor sale centrale, care sunt unice, practic, în România.

„La ultimele târguri de turism, consacrate la nivel european, cum sunt cele de la Budapesta, Viena, Berlin, Frankfurt, Barcelona, interesul pentru Timisoara, ca potențială destinație de city-break, a crescut mult. Am fost vizitați recent și de o echipă de jurnaliști britanici de la câteva ziare naționale din Anglia, care au fost plăcut impresionați de felul cum arată orașul și ținuturile din vecinătate. Dacă toate aceste atuuri se vor concretiza, pentru noi, managerii din turismul local, va fi mult mai ușor să gândim pachete turistice complexe pentru câteva mii, sperăm, de turiști occidentali pe an”, a precizat Gabriela Petcana.

Experta locală în turism a mai spus că agenția pe care o conduce, dar și altele de profil din oraș, sunt pregătite să ofere un tip special de ofertă pentru city-break-uri! Astfel, în cele aproximativ trei zile de ședere în vestul României, turiștii occidentali, dar și cei asiatici, care încep să devină, la rândul lor interesați de noi, să poată vizita trei orașe din trei țări diferite!

„Este vorba de o formulă de tipul o zi la Timișoara, una la Szeged și o a treia zi la Vârșeț sau la Novi-Sad. În fiecare dintre aceste orașe – care au patina Europei Centrale și de Răsărit – turiștii vor avea parte de meniuri specifice fiecărei regiuni în parte, respectiv de arhitecturi diferite si, în același timp, apropiate, ca stiluri monumentale!”, a încheiat Gabriela Petcana pledoaria sa în favoarea unui tip de turism care va pune, curând,  Timișoara pe harta internațională de profil.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.