Timișoara, orașul parcurilor, se va transforma în orașul… cailor! Ce se întâmplă pe străzi

232

În ultima perioadă, la Timișoara s-a constatat o creștere a numărului de cazuri de animale lăsate în libertate pe domeniul public de către proprietari, fiind vorba în special de animale de talie mare, din categoria cabalinelor, care pun în pericol siguranța circulației participanților la trafic.

Polițiștii locali din Timișoara au fost sesizați de mai multe ori că pe străzile din oraș umblă liberi cai ce reprezintă un real pericol pentru trecători, dar și pentru șoferi, mai ales pe timpul nopții, când vizibilitatea este redusă.

,,Spre exemplu, pe str. M. Drăghicescu au fost depistați, ca urmare a unei sesizări telefonice, un număr de doi cai, fiind solicitat sprijinul Danyflor care i-a transportat la adăpostul pentru animale. Tot zilele trecute pe str. Canalul Bega s-a semnalat prezența a trei cai lăsați în libertate care reprezentau un adevărat pericol, fiind depistați pe timp de noapte, când vizibilitatea este redusă. Și în acest caz au fost solicitați reprezentanții Danyflor pentru a-i duce la adăpost. Un cal care a fost depistat de polițiștii locali pe Bdul Republicii, în apropierea zonei centrale a orașului, fiind foarte agitat, a fost dus de polițiștii locali la Gradina Zoologică, fiind găsit tot pe timp de noapte. La mijlocul acestei luni, alți doi cau lăsați în libertate pe domeniul public au fost depistați de polițiștii locali pe str. Herodot.”, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Alte zone în care au mai fost constatate astfel de situații în ultima lună sunt pe străzile Torac, Câmpului, Martir Cornel Popescu și Ernest Neumann, unde s-au găsit vaci lăsate în libertate pe domeniul public. Proprietarii, care s-au prezentat pentru a-și ridica animalele, au fost sancționați cu amenda maximă prevăzută de lege, respectiv 500 lei, fiind aplicate în ultimele două luni un număr de 12 sancțiuni pe această linie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.