Timișoara, orașul celor două turnuri… nebăgate în seamă

498

Odată cu amplele lucrări de a aduce Timișoara în rândul celor mai civilizate orașe europene în cea ce privește alimentarea cu apă potabilă de cea mai înaltă calitate au apărut și unele neajunsuri. Fiind un oraș plat, fără înălțimi prea mari, era stringentă nevoie de a stoca apa undeva la înălțime. De unde așa ceva în platul ca de palmă întinsă a urbei? Timișoara, de la cel mai jos punct până la cel mai înalt, nu are nici măcar zece metri diferență de nivel. Asta este foarte puțin pentru a putea rezolva o presiune și un debit constant a fluidului, mai ales în timpul inerentelor defecțiuni posibile ce ar fi făcut indisponibile pompele de apă. Nici diferența de curgere a Begăi de-a lungul urbei nu trece de câțiva metri.

Un inginer vizionar ca Stan Vidrighin a prevăzut soluția cu turnuri de apă sau castele de apă, cum sunt mai cunoscute. Timișoara a avut precedent în astfel de construcții utilitare. Turnul din Fabric a fost distrus în timpul Revoluției de la 1848-49.

Astfel, în Timişoara a apărut necesitatea de a exista cel puțin două astfel de construcții de stocare de mare capacitate, la cele două extreme ale sistemului de alimentare și pe cât se poate la cele mai înalte cote ale terenului. Stația de epurare terminată cu puțin timp înainte (1912) a impus și aceste turnuri, pentru a lucra într-un sistem integrat și complementar. Cele două turnuri au fost ridicate în perioada de maximă dezvoltare de dinaintea primei conflagrații mondiale, între 1912-1914. Unul din ele s-a considerat cel mai potrivit a fi pe malul canalului Bega, în Iosefin, chiar peste apă de portul comercial unde se încărcau șlepurile cu mărfuri. Al doilea a fost înălțat în zona industrială cea mai dezvoltată, adică în Fabric, pe o stradă paralelă cu liniile ferate ale Gării Mici. Războiul a blocat toate fondurile bănești ce ar fi mers în altă parte decât la armată. Un al treilea turn, ce era în discuție, nu s-a mai materializat niciodată.

turn apa iosefin

Ca un semn de mobilizare al constructorilor ce au pornit lucrarea din Iosefin, aceasta a fost terminată în doar nouă luni. Șantierul a început în decembrie 1912 şi a fost finalizat total în toamna lui 1913.

S-a apelat la o firmă specializată în construcții industriale din Budapesta a unui specialist renumit în epocă, Lenarduzzi János. Se mai pomenește și despre Szekely Laszlo ca fiind posibil autor al construcției. Dar este puțin probabil ca dânsul să se fi implicat într-o lucrare de această factură. Poate doar să fi supervizat proiectul din postura de arhitect șef. Nici o coroană din cele 200.000 nu a fost cheltuită degeaba, dacă se observă trăinicia zidurilor, dar și eleganța fără echivoc a liniilor lucrării. Dacă ar fi întreținute măcar minimal turnurile ar arăta ca noi.

Turnul de Apă din Cartierul Fabric, amplasat pe strada Samuil Micu, la numărul 16, este mai puțin cunoscut, fiind mai excentric față de circulația turiștilor. Silueta zveltă este vizibilă de la distanță, chiar și din tren, dar puțini ar putea spune cu certitudine unde se află, dacă nu stau în cartier. Construcția a fost începută tot după proiectele lui Lenarduzzi János și Richard Sabatich, concomitent cu turnul din Iosefin, în 1912. Dar aici treburile au mers ceva mai încet și predarea a avut loc abia în 1914. Dar tot repede au mers lucrările, de parcă se simțea în aer că va veni un război în care nimeni nu va avea timp de lucrări civile. Și în acest caz, Stan Vidrighin a supervizat bunul mers al șantierului.

turn apa fabric1

Turnurile sunt de o unitate stilistică remarcabilă. Nu există mari diferențe între ele. Sunt extrem de bine închegate, din structură de beton armat și zidărie de cărămidă aparentă ce umplu interstițiile dintre coloanele ce sunt structurale, nu doar de decor. Alte elemente decorative nu au în plus, fiind tributare unui stil geometricist. Frumusețea construcțiilor industriale era tot mai mult apreciată, odată cu noile stiluri arhitecturale ce prevesteau avangarda și constructivismul ce aveau să se ivescă în scurt timp. Turnurile susţin câte un bazin cu apă de rezervă, bazine care asigurau aprovizionarea cu apă a oraşului timp de patru ore, în cazul în care sistemul de aprovizionare central nu ar fi funcţionat. Nu există la nici unul din turnuri un sistem mecanizat de urcare. Accesul până la bazine sau chiar mai sus, la lanternonul din vârf se face exclusiv pe scări metelice în spirală. Au fost propuneri de-a lungul timpului chiar de a face un ascensor exterior din sticlă ce nu ar afecta turnurile.

Din punct de vedere al amprentei urbane, turnurile  domină încă orașul, în ciuda edificiilor mai înalte ce au apărut între timp. Cu cei cincizeci de metri, au fost mulți ani printre cele mai înalte edificii. Sunt exemplul clar al unor vârfuri ale arhitecturii industriale în spiritul anilor de început de secol XX. S-a apelat la o rezolvare plastică abstractă. Este un  evident cântec de lebădă al stilului industrial. Chiar și amănuntele sunt remarcabile. Poarta de acces la clădirea din Fabric se păstreză apoape intactă, ca la inaugurarea de acum mai bine de un secol. Sunt simboluri industriale, în egală măsură cu încărcătura lor de monument istoric ce simbolizează orașul. În imaginile mai vechi nu puteau să lipsească.

Nu au avut un rol de stocare de apă prea mult timp. De jumătate de secol stau dezafectate. Turnul din Iosefin aparține de firma ce se ocupă acum de apa orașului, Aquatim. Cel din Fabric a asigurat consumul mare de apă al industriilor ușoare din zonă. Astfel, în perioada socialistă, a intrat în administrarea întreprinderii de tricotaje 1 Iunie.

turn apa arad

Proiecte de reconversie au fost multe. Propuneri și mai multe. În alte părți se pot admira astfel de construcții ce au fost renovate și reconvertite exemplar. Se pot amenaja spații de expunere pentru artă modernă sau contemporană. Ar putea fi chiar parte a unor manifestări de tip happening. Artiști cu idei se găsesc. Banii necesari ar putea veni din sectorul privat al economiei, dacă cineva ar trece peste amorțeala atoatecuprinzătoare ce  blochează orice gând pozitiv. Au mai fost diverse propuneri ca cea de spațiu comercial de tip bar. Dacă turnurile de televiziune din occident pot avea mici restaurante la mare înălțime, de ce nu ar merge și la noi? Un posibil muzeu al tehnicii sau chiar al hidrotehnicii nu ar trebui să piardă ocazia unui astfel de exponat. Dacă se ține cont și de starea mai mult decât bună a ambelor turnuri, este neînțeleasă acestă lipsă de reacție a autorităților.

Turismul local, ce ar trebui să explodeze în anii ce vin, nu ar trebui să ocolească aceste turnuri. În dosarul cu care Timişoara și-a adjudecat titlul onorant de Capitală Culturală pentru anul 2021 turnurile au fost propuse ca spații de expunere. De la cofetărie, muzeu, până la poligon al sporturilor extreme, orice ar fi mai bine decât lenta dar sigura degradare.

Primăria a încercat să scoată la vânzare Turnul de apă din Iosefin unor investitori privați. Consililu Local a respins proiectul prin care turnul ar fi devenit bun privat. A fost probabil o hotărâre înțeleaptă, dacă se iau în considerare atâtea și atâtea construcții emblematice ce au căzut în ruină doar pentru recuperare terenurilor. Dacă rămân în administrarea și proprietatea municipalității, măcar există o minimă speranță a încetinirii distrugerilor voite. Că cele aduse de timp sunt greu de controlat. Singura întrebuințare lucrativă a turnurilor este cea de suport pentru antenele de telefonie mobilă.

turn apa szeged

Un exemplu de asemenea turn de apă, construit tot cam în aceeași perioadă este cel din Szeged, poate cu câțiva ani mai devreme. Acolo nu a fost scăpată ocazia de a realiza un adevărat monument local pe structura vechiului turn. Tot timpul, locul este împânzit cu turiști avizi de imagini. Nu foarte departe de noi, la doi pași, în Arad, de asemenea, se înalță semeț un turn asemănător, dar frumos renovat, ce atrage vizitatorii. Este un exemplu de muzeu reușit, din elemente ce țin de domeniul industrial-cultural.

LĂSAȚI UN MESAJ