Timișoara: loc de parcare ”ecologic” – tarif 500 – 1.000 de lei! Și sunt mulți ”iubitori de natură” amatori!

363

Polițiștii locali acționează zilnic pentru luarea măsurilor legale în cazul conducătorilor auto care nu respectă prevederile HCL 371/2007 modificată referitoare la oprirea și staționarea autovehiculelor pe spațiile verzi și în zonele destinate amenajării spațiului verde, care, din cauza parcărilor repetate, au fost distruse, dar și referitoare la oprirea și staționarea autovehiculelor în locurile rezervate pentru diferite activități sau pentru persoanele cu handicap, marcate și semnalizate corespunzător.

În ceea ce privește prima categorie, de la începutul acestui an au fost aplicate un număr de 1687 sancțiuni contravenționale. De menționat un caz recent al unui conducător auto care și-a parcat autoturismul pe care avea lipit un colant cu sigla ”Iubește natura” chiar pe spațiul verde de la intersecția străzilor G. Alexandrescu cu S. Șagovici.

În ceea ce privește locurile destinate diferitelor activități și în special persoanelor cu dizabilități, de la începutul acestui an polițiștii locali au aplicat 2410 sancțiuni contravenționale.

În ambele situații, sancțiunile prevăzute de hotărârea de Consiliu Local sunt între 500 și 1000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.