Desemnată, cu nici un an în urmă, capitala culturală a Europei în 2021, Timișoara și-a recâștigat, pe mâna ei, cum se spune, statutul demn de invidiat de către oricine, de oraș al lumii. Sau, cum ar fi spus neorealiștii italieni, de oraș deschis! De acum, indiferent până și de cât de pregătiți vom fi, cu adevărat, să onorăm această splendidă recompensă venită din partea lumii civilizate, bătrânul oraș de mijloc de Europă va avea totul de câștigat și nimic de pierdut! Chiar dacă nu vor curge laptele și mierea dinspre guvernul central condus, ironie a destinului, de un fost viceprimar al ei, și nici măcar dinspre conducerea actuală a primăriei locale, în fruntea căreia stăpânește un personaj desprins din romanele unui Dashiel Hammett, capitala Banatului are destinul în propriul ,,buzunar”.
Aflându-mă, zilele acestea, într-un oraș din Bavaria, o așezare impresionantă prin toate înfățișările ei, mi-am dat seama cât de importantă este atitudinea fiecărui cetățean al urbei cu pricina în desăvârșirea unui mod de locuire, în fond, al unui mod de viață, pur și simplu, care să te împlinească. Sau – cum scriam într-un număr recent din Banatul Azi – cât de definitoriu este pentru fiecare membru al unei comunități să-și iubească profund așezarea unde locuiește, zi de zi, noapte de noapte!
Pentru Timișoara noastră, infinit mai pilduitoare vor fi aceste tipuri de atitudine din partea locuitorilor ei, în contrapondere de câți bani vor da Grindeanu de la guvern ( bani pe care acest oraș i-ar merita cu prisosință!) ori Robu de la primărie. În clipa în care clădirile de o frumusețe răvășitoare ale Timișoarei își vor recăpăta sclipirea de odinioară – cu sau fără banii promiși de ,,sirenele” politice pomenite – esențiale vor fi bătăile de inimă și de suflet ale celor din interiorul lor!
Pentru că, niciunde, niciodată, nu a câștigat decât vremelnic un mecanism politicianist oricât de performant ar fi fost el (la noi, oricum, nu e deloc cazul de așa ceva) în lipsa a ceea ce anticii numeau dragostea pentru ordinea naturală a lucrurilor.
Dincolo de talentul real sau imaginar al managerilor culturali sau de bogăția care ar putea să dea un contur suplimentar dezvoltării sale urbanistice, Timișoara va depinde în anii săi ,,europeni” – înaintea tuturor dorințelor intime ale fiecăruia – de ,,sufletele și de mințile” din interiorul Cetății!