Timișoara ieri şi azi: clădirea Operei, simbol al Revoluției

397

Imediat după preluarea controlului orașului Timișoara de militarii austrieci a apărut cu stringență o întrebare, poate actuală și acum. Avem un oraș, ce facem cu el? Cum îl folosim la maxima lui capacitate. Una din capacitățile acestea nefolosite la adevăratul potențial, s-a dovedit a fi, în timp, componenta culturală a urbei. Așezarea geografică favorabilă, la confluența între Europa Centrală și cea de Est îi conferă Timișoarei o largă deschidere pe plan spiritual.

Populația acestui spațiu multietnic și multicultural, aparținând diverselor etnii și confesiuni religioase, crescând cu repeziciune, a căpătat obiceiuri și nevoi burgheze. Era necesară și o viață socială și culturală activă, ce să aducă un plus de mondenitate pentru cei ce-și puteau permite. Burghezia în devenire provenea din diverse colțuri ale Europei de atunci. Așa au venit și diverse obiceiuri culturale și artistice pe meleagurile Banatului. Opera lirică, cu muzicalitatea sa și liniile sale cântate, poate mai mult decât piesele de teatru, au devenit accesibile celor ce vorbeau mai multe limbi.

După primii zeci de ani de reconstrucţie a oraşului Timișoara la standardele deja impuse de locuitori ,se doreau și săli de spectacole și de dans. La început, acest gol a fost ocupat de saloanele berăriilor și hanurilor. În scurt timp au devenit fie neîncăpătoare fie depășite de pretențiile protipendadei.

Timișoara a devenit în destul de scurt timp racordată la toate noile obiceiuri de oriunde din lumea dezvoltată a acelei perioade. Deja după jumătatea secolului XVIII se consemnează în oraș trupe de teatru ce dau spectacole, stagiuni muzicale destul de complexe. Echipele unor instituții de spectacol din spațiul central european țineau cont și de Timișoara în realizarea itinerarului lor. Se spune că după puțini ani de la debutul lor oficial, aici la noi în urbe au răsunat opere celebre. Sub conducerea lui Bruno Walter au fost  prezentate operele: „Trubadurul”, „Cavalleria Rusticana”, „Paiațe”, „Boema”, „Bărbierul din Sevilla”, „Faust”, „Fidelio”, „Freischutz”, „Ernani”. Toate aceste spectacole nu erau cu nimic în urma celor jucate pe marile scene de pe continent, nici ca varietate nici ca actualitate.

Clădirea actualului liceu cu predare în limba germană „Nikolaus Lenau” a fost ridicată imediat după anul 1760, având diverse folosințe: casă a magistraților locali dar și sediu de teatru. E cât se poate de probabil ca și trupa ieșeană de teatru a lui Mihail Pascaly, unde Mihai Eminescu se ocupa cu de toate, de la sufleor până la traducator sau secretar, în turneul său bănățean din vara anului 1868, să fi jucat pe scena de la actualul liceu. Era, în epocă, cea mai modernă şi centrală scenă. Dar devenită destul de mică pentru nevoile crescânde ale orașului.

Autoritățile locale au luat în discuție tot mai serios necesitate unui Palat al Culturii. Adică o scenă serioasă și încăpătoare a municipalității. Astfel, pentru spectacole nu ar fi trebuit să se mai apeleze la diverși întreprinzători cu mai mică putere financiară. Noul palat avea să fie edificat în cea mai mare parte cu bani de la municipalitate.

Locul exista în plin centrul orașului, dar blocat în deschiderea spre ce va fi ulterior piața Operei sau a Victoriei. Tot cartierul Cetății era încă încorsetat de zidurile de apărare ce nu-și mai aveau de loc rostul din secolul trecut al înfruntărilor militare. A fost de bun augur ideea îndrăzneață de a proiecta teatrul cu axa principală pe direcția nord-sud, ce încă nu însemna atunci nimic, dar se va dovedi în scurt timp axa de dezvoltare a viitoarei piețe principale a orașului. Iar intrarea principală la început a dat direct în ziduri. Azi este unul din cei doi poli de interes și de greutate vizuală a spațiului deschis după dărâmarea fortificațiilor.

Pentru planurile noului palat au fost contactați arhitecții vienezi Ferdinand Fellner și Hermann Helmer. Aceasta este varianta oficială susținută de istoricii bănățeni. Este îndeobște atribuită paternitatea Operei din Timișoara celor doi arhitecți menționați mai sus. Adevarul este doar parțial.

Lucrările pe șantier au început în anul 1871. Deci probabil că planurile au existat deja din 1870. În acea epocă, tânărul Ferdinand Fellner încă lucra în birourile tatălui său, de asemenea  reputat arhitect purtând același nume. Astfel ar putea fi aproape o certitudine că planurile inițiale de bază să fi aparținut celor doi Fellner, senior și junior. Iar tânărul venit din nordul germanic, Hermann Gottlieb Helmer, avea să se alăture lui Fellner cel Tânăr în anul 1873, când au înființat biroul devenit ulterior celebru în Europa, „Fellner și Helmer”. Deci e mult mai plauzibil ca celebra firmă să fi dat eventual doar o tușa finală construcției.

Peste timp, cei doi tineri arhitecții, unul austriac și unul de origine nord germanică, vor face o carieră serioasă, lucrând deobicei împreună, proiectând prin intermediul biroului de arhitectură care le purta numele (Fellner & Helmer). Multe cladiri publice din centrul și estul Europei le va purta semnătura. Se pot cita câteva capodopre ale genului și astăzi exemple de urmat:

-Teatrul Poporului din Budapesta 1874-1875, demolat în 1965

-Teatrul Național din Szeged 1882-1883

-Teatrul Național Croat din Rijeka 1883-1885

-Teatrul de Operă din Odessa( azi în Ucraina) 1884-1886

-Opera de Stat din Praga 1886-1887

-Teatrul Mahen din Brno 1881-1882, primul teatru cu iluminat electric din Europa.

-Opera House, Zürich, Elveția 1890-1891

– Opera Comică din Berlin, Germania 1891-1892

Doar pe teritoriul actual al Romaniei se mai cunosc clădiri impozante imaginate de cei doi artiști: teatrele din Oradea, Iași, Cluj-Napoca, dar și Palatul de Justiție din Suceava, început în anul 1885.

Construcția clădirii Palatului Culturii a început în 1871 și a mers destul de întins, fără mari poticneli, până în anul 1875. Firma constructoare ce și-a asumat lucrarea a fost „Színház-, Hotel- és Vigadóépítő Rt”. A rezultat un palat cu proporții foarte bine definite. Cele două laturi dominau, fiecare pe partea sa, câte o straduță care altfel nu ar fi impus prin nimic deosebit. Dar adevărata capodoperă a fost fațada principală bogat ormamentată cu cioplituri în piatră și coloane. Balconul maiestuos va face istorie peste un secol, devenind simbolul Revoluției Române. În prima sa formă, clădirea adăpostea o sală de spectacole, actuala sală a Teatrului şi Operei, respectiv scena de tip italian. În incintă mai existau magaziile, anexe administrative şi cabine, un han şi, în jur, dispuse simetric, spaţii comerciale, spații de expunere și chiar cafenele. În prima sa existență, clădirea a fost concepută în stilul „Renaissance”. Reprezentațiile inaugurale au avut loc la 22 septembrie 1875 (în limba maghiară) și la 25 septembrie 1875 (în limba germană).

Dar impozantul edificiu al teatrului timișorean nu va avea o istorie liniștită. După doar cinci ani de folosință, un incendiu de proporții distruge foarte serios clădirea. Nu s-a pierdut prea mult timp și, în doar doi ani, în 1882, reconstrucția este încheiată, păstrându-se integral forma originală a clădirii și asemănarea cu clădirile din jur. Din acest moment lucrurile se desfășoară fără probleme prea mari timp de peste treizeci și cinci de ani. Dar ghinionul lovește din nou în centru orașului. În anul 1920 un nou incendiu distruge clădirea teatrului.

După cel de-al doilea incendiu, în 1920, au rămas intacte doar aripile laterale, reconstrucţia făcându-se după planurile marelui arhitect Duiliu Marcu, faţada principală şi sala de spectacole fiind refăcute în stil neobizantin, caracteristic arhitecturii româneşti din perioada interbelică.

Academicianul Duiliu Marcu a fost fondator de școală românescă de arhitectură. Opera sa îmbină tradiția arhitecturii naționale cu formele arhitecturii contemporane. Dupa primul deceniu al secolului XX, unul din lianții unei unități naționale reale a fost și nevoia găsirii unui stil arhitectural oarecum propriu pentru acest spațiu. Regândind și stilizând bazele bizantine ale construcțiilor și adăugând elemente specifice românești a apărut un viguros curent așa zis neo-românesc. Marcu a studiat la Școala de Arte Frumoase din Paris. A participat la construcția Universității din București, alături de arhitecul Nicolae Ghica-Budești (1912 – 1913). A elaborat o serie de studii de sistematizare, precum cel pentru Piața Victoriei din București. Palatul Elisabeta, actuala reședință regală, este de asemenea una din operele maestrului.A fost profesor la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din capitală. Amprenta actuală a clădirii Operei este semnătura lăsată de Duiliu Marcu în Timișoara. Dar tot la noi în oraș a mai elaborat și planurile pentru clădirea Facultății de Mecanică a Politehnicii, de pe bulevardul Mihai Viteazu.

De asemenea, trebuie menţionat că, în interior, frescele realizate de maestrul basarabean Theodor Kiriakoff-Suruceanu reproduc personaje din istoria şi basmele poporului român. Actuala fațadă principală a clădirii palatului este mult controversată. Unii și-ar dori o eventuală renovare în stilul de la finalul secolului XIX-lea. Mulți extremiști culturali ce încurcă lucrurile merg până la a acuza lucrările lui Duiliu Marcu de a fi lucrări de tip fascist.

Sala de spectacole a Teatrului Naţional este construită clasic, în stil “cutie italiană”. Are o capacitate de 600 de locuri în stal, balcoane şi loje, dispuse frontal în raport cu scena. Dotările tehnice de ultimă oră fac ca acest spaţiu să devină relativ modulabil.

În această clădire își desfășoară activitatea patru instituții de artă: Opera Națională Română, Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Teatrul German de Stat și Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”. Se pare ca este un caz unic de astfel de coabitare administrativ-artistică din toată lumea.

În 17 decembrie 1989 reprezentația operei Cavalleria Rusticana este suspendată și în aer plutește speranța iar în sufletele multor timișoreni răsună armoniile corului „Lăudați-L cu toții pe Domnul”, pe 20 decembrie revolta poporului oprimat din Nabucco se mută în stradă, în 22 decembrie, când Timișoara se declară  Primul Oraș Liber al României, clădirea Operei Române devine simbol și imaginea ei înconjoară globul…

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ