Clujeanul Ion Pop: ,,Timișoara este un oraș splendid, arhitectural și cultural, care merită din plin izbânda europeană obținută” – VIDEO

124

Dialog cu Ion Pop, academician, critic și istoric literar.

— Domnule profesor, sunteți unul dintre cei mai importanți critici și istorici literari de la noi, după  al Doilea Război Mondial, cu contribuții importante în direcția avangardei literare românești. Ați realizat, printre alte opere notabile pentru cultura română, o carte de interviuri cu nume grele din cultura franceză, dintre care l-aș aminti pe cel al lui Rolland Barthes, și ați fost profesor de limba română la Sorbona, în anii ’70. Cum priviți situația valorilor lumii de azi, nu doar din perspectiva culturii înalte, într-un moment în care suntem asediați de noile tehnologii media? 

— Permiteți-mi să încep prin a spune că mă aflu la Timișoara cu prilejul Festivalului Internațional de Literatură LitVest și, iată, la lansarea unei cărți masive, Exerciții de apropiere, o valoroasă culegere de interviuri, scrisă de Eugen Bunaru. Un poet, într-adevăr important și de o mare sensibilitate. El e și un mentor cultural, deoarece conduce de ani buni cenaclul ,,Pavel Dan” care a funcționat, într-un fel, în paralel cu ,,Echinox”-ul clujean de pe vremuri.

Profitând însă și de noul context, al câștigării titlului de Capitală Europeană a Culturii, vreau să felicit Timișoara pentru titlul dobândit. Orașul întrunește toate calitățile, e un oraș splendid, arhitectural și cultural, care merită din plin izbânda europeană obținută.

În altă ordine de idei, trăim într-o lume în care informația circulă prin foarte multe canale, cu diferite calități. Mă gândesc, în primul rând, la Internet și la aprecierile faimoase formulate de Umberto Eco la adresa acestuia. Nu degeaba scriitorul italian a criticat și a ironizat destul de dur această ,,pălăvrăgeală” din zona Internetului. Aici, informațiile vin, de cele mai multe ori, din partea unor oameni prea puțin cultivați. În această situație, cultura clasică, de elită, este atacată din toate părțile și se află într-o permanentă stare de asediu. Cred că e greu să ne descurcăm. Noi, cei care scriem mult, adesea de dimineața până seara, scriem și ne întrebăm uneori: pentru ce? Până la urmă, ajungem la concluzia că e vorba de o bucurie personală, individuală, de un gând mai înalt, care iese din granițele noastre mărunte, acela că participăm la un dialog spiritual. La o construcție, cum îmi place mie să o numesc. Să fac ceva care să rămână într-o bună comunicare cu alții. Am considerat că se poate lucra în echipă, că e bine să lucrezi în echipă, și de aici pornește și această înclinație a mea spre comuniune. De-a lungul timpului, vorba lui Eugen Bunaru, am avut timp să îmi exersez apropierile. Observ în ce măsură se poate realiza ceva, într-un fel de comunitate luminoasă.

Revenind la ce se întâmplă în cultura actuală… Sigur că e destul de dezamăgitor, destul de descurajant. Descurajant pentru că, în ciuda numărului enorm de volume publicate, cartea e tot mai puțin citită. Sau poate ni se pare nouă acest lucru, iar lumea, în fapt, nu mai face față numărului abundent de publicații care apar astăzi. Există, din păcate, și o neglijență față de carte, care are explicațiile ei. A scăzut nivelul educațional și, din acest motiv, educația, nemaifiind asigurată din treptele primare, gustul pentru lectură este mai puțin vizibil, mai lipsit de substanță. Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că asistăm la o mutație de civilizație și în privința lecturii și a comunicării. Internetul, televiziunea și telefoanele mobile au schimbat radical peisajul intelectual și, mai ales, modurile de comunicare. Instrumentele comunicării se transformă în dictatori ai opiniei.

Într-o epocă a comunicării depline, comunicăm, în fapt, tot mai puțin. Cum comentați acest trist paradox, acest fenomen al ,,solitudinii” în interiorul unei mulțimi din ce în ce mai dezarticulate de oameni?

— Se comunică foarte puțin și din cauza faptului că tot mai mulți oameni spun că în fața internetului, în fața ecranului, se simt foate singuri. Eu sunt asediat zilnic de invitații de a participa la dialoguri pe rețelele de socializare. Le elimin pe toate. M-am izolat puțin pentru că apar multe figuri acolo, care vor să comunice cu Ion Pop. De ce vor să comunice? Sunt oameni cu care eu nu am niciun fel de speranță că voi putea comunica în mod real vreodată. Sunt uimit că mulți oameni talentați își pierd vremea cu așa ceva. E vorba chiar de colegi de breaslă, care au răbdare să vorbească pe rețelele media de acest tip. Probabil că ține de mentalitatea schimbată. Eu, fiind totuși mai în vârstă, poate nu sunt destul de maleabil, destul de mobil pentru a mă angaja într-un asemenea dialog. Este adevărat că am devenit tot mai conștient de faptul că timpul trece, anii se scurtează. Astfel, îmi canalizez viața spre zone în care, cred eu, mai pot exista lucruri semnificative și le las deoparte pe celelalte.

— Este lumea de astăzi, domnule profesor, și, implicit, într-o măsură chiar mai vizibilă,  societatea românească, într-o criză profundă, într-o dezagregare de sisteme de valori la capătul căreia ne așteaptă, peste câteva zeci de ani, neantul cultural?

— Nu aș fi atât de pesimist, dar e limpede faptul că Europa este într-o stare de cădere, de derută și de dezagregare, cum spuneți, a tuturor solidarităților. Degeaba vorbim de comunitatea europeană, degeaba facem atâta caz de comunicare. Este adevărat că avem cu ce comunica, dar nu avem cu cine. Europa, România și lumea, în general, au devenit o sumă de singurătăți. Înmulțindu-se oamenii singuri, ai sentimentul că trăiești într-o comunitate mută.

La noi lucrurile cred că sunt puțin agravate și prin tradiție, pentru că românii au fost nevoiți să se descurce secole întregi cu nedreptăți și apăsări din care au trebuit să se salveze. Am rămas cu o urmă foarte gravă în mentalități. După 1989 nu s-a întâmplat ceea ce speram. Puterea a fost preluată de aceiași oameni ai trecutului sau de copiii lor. Mentalitatea oamenilor politici de la noi este absolut întristătoare. Nu văd posibilitatea ca acești oameni, care ne conduc acum, să reușească să schimbe România. Eventual, vor reuși să o prăbușească și mai mult. Majoritatea tinerilor de înaltă clasă, care putea salva ceva, a plecat în străinătate. Nu cred că vor fi ușor de recuperat acești tineri, pentru că, până la ora asta, toate încercările de reconstrucție politică sunt blocate.

— Revenind la faptul că Timișoara a obținut titlul de Capitală Culturală Europeană,  cum comentați izbânda capitalei Banatului, plecând de la faptul că în competiție s-a aflat și capitala Ardealului, Clujul? Dumneavoastră, domnule profesor, sunteți, de aproape jumătate de veac, o emblemă a Clujului literar și universitar! 

— Cred că această izbândă a Timișoarei este un câștig al României, în ansamblu. În ciuda tuturor dorințelor și așteptărilor noastre, în calitate de români, eu cred că lucrurile trebuie mult relativizate. De pildă, din perspectiva felului în care ne imaginăm noi că suntem priviți din exterior, de către națiunile mari, îndeobște, situația nu ne avantajează. Mulți dintre americanii importanți habar nu au unde e România. Nu știu ce e cu ea și o situează prost și din punct de vedere cultural și politic. Se spun tot felul de lururi ciudate despre România.

Europenii, din cauza actualului fenomen migraționist, care nu este unul doar al sirienilor ori al musulmanilor în general, au o părere nu tocmai frumoasă despre noi. A ieși în față cu un oraș de frumusețea Timișoarei este foarte important, așa cum a fost și cu Sibiul, cu ceva ani în urmă. Sibiul a atras un foarte mare interes asupra României. Am aflat, din statistici, că a fost, la un moment dat, al cincilea cel mai căutat oraș din Europa. Prin urmare, este foarte important acest titlu și sperăm să se întâmple același lucru și cu Timișoara. Eu cred că Timișoara, profitând de acest statut, va reuși să se mobilizeze ca model de societate locală și va produce reabilitările necesare clădirilor sale extrem de frumoase, astfel încât, în 2021, să facă cinste acestei țări. Sunt, de altfel, convins că Timișoara se va dovedi un excelent ambasador al României, cultural, etic și civilizațional, în perspectiva reprezentării sale europene.

LĂSAȚI UN MESAJ