Timişoara crovurilor: cartierul Mehala, la cel mai jos nivel

2260

Relieful județului Timiș este caracterizat printr-o varietate de forme morfologice: munţi, dealuri, depresiuni de contact şi câmpii, succesionate altitudinal, de la est la vest, se spune în Masterplanul Energetic al județului Timiș.

Cel mai înalt vârf de munte din județul Timiș nu trece de 1374 m

Munţii Poiana Ruscăi sunt cea mai veche şi înaltă formă de relief de pe teritoriul judeţului, fiind situaţi în extremitatea estică, cu înălţimi de aproximativ 1300 m. Cel mai înalt este Vârful Padeş – 1374 m, urmat de Vârful Rusca – 1355 m. La altitudini situate între 600-800 m, sunt prezente suprafeţe plane – platourile Luncani, Poieni, lipsite de pădure. La acelaşi nivel, se găsesc câteva măguri cristaline izolate: Druja (Vârful Druja 958 m), masivul Braianu (Vârful Braianu Mare 873 m), Masivul Pleşa Jdioarei (623 m). În regiunea periferică a munţilor, se află Vârful Măgura Surduc – 496 m, străbătut transversal de Valea Gladna. Între zona montană cristalină şi cea a dealurilor piemontane sunt prezente depresiunile Zolt, Gladna Română, Gladna Montană, Fârdea-Hăuzeşti, se mai spune în Masterplanul Energetic al județului Timiș.

timisoara-crovurilor-4

Peste vârful munților, prin ceața măgurilor…

Piemontul este forma de relief situată la contactul unor munți cu o câmpie sau cu o depresiune, formată prin acumularea depunerilor aduse de apele curgătoare la schimbarea de pantă. Zona dealurilor piemontane reprezintă o altă treaptă a reliefului judeţului, alcătuit din dealuri cu altitudini între 200-400 m:

– dealurile Frăgulii (Bulzii) – situate în nord – vest Poiana Ruscăi, ce depăşesc uneori 400 m altitudine (Vârful Frăgulii);

– dealurile Lăpugiului – situate între Valea Icuii şi Valea Hompsdiei;

– dealurile Făgetului – între Valea Begăi şi Valea Gladnei, cu înălţimi între 200 – 300 m ;

– dealurile Lugojului – situate la marginea vestică a munţilor Poiana Ruscăi, despărţiţi fiind de aceştia prin Valea Hăuzeşti ;

– dealurile Lipovei – situate între Văile Mureşului (la nord), Begăi (la sud) şi Beregsăului (la vest);

– dealurile Silagiului – limitate de Văile Timişului şi Pogănişului, cu înălţimi situate între 200 – 300 m;

– dealurile Sacoşului – continuă spre dealurile Silagiului (spre sud – est), în dreapta Văii Pogănişului.

Se remarcă unele măguri ce domină regiunea, precum Măgura Poieni (434 m) şi Bleaua (356 m).

Punctul cel mai coborât, la 84 m, în vestul cartierului Mehala…

La nivelul judeţului Timiş, principalele localităţi urbane sunt situate preponderent în zone de câmpie – şes. Altitudinile medii ale orașelor sunt de la 82 m – la Jimbolia, 89 m – Deta, 90 m – Timișoara, până la Lugoj – 125 m, Buziaş – 128 m și Făget – 159 m. În vatra municipiului Timişoara, cea mai înaltă cotă se află în partea de nord – est, în cartierul Între Vii, la 95 m, iar punctul cel mai coborât, la 84 m., în vestul cartierului Mehala (Ronaţ).

De la nord la sud, pe o distanţă de circa 5 km, teritoriul oraşului Timișoara coboară cu circa 10 m, mai spune MEJT. Vatra oraşului se suprapune şesului aluvionar, cu marginile uşor mai ridicate, desfăşurat în lungul Begăi.

Dacă se are în vedere întregul teritoriu al zonei, diferenţele de nivel şi formele de relief sunt mai variate. Astfel, altitudinile maxime depăşesc 100 m în nord – est şi se apropie de acest nivel în sud – est şi nord – vest: Slatina Mare (109 m) în nord – est şi Dealul Flâmând (98 m) în nord – vest. Cotele cele mai coborâte se situează la vest de cartierul Freidorf, la 87 m.

timisoara-crovurilor-1

Câmpia aluvionară a Begăi este afectată de gleizare…

Relieful teritoriului administrativ al oraşului şi al comunelor periurbane face parte din Câmpia Timişoarei şi cuprinde, în partea de nord şi nord – est, Câmpia înaltă Giarmata Vii – Dumbrăviţa, cu înălţimea medie de 100 m, spune și Primăria Timișoara.

În partea de nord – vest, se întinde Câmpia joasă a Torontalului, cu înălţimea medie de 88 m, care intră în contact cu vatra oraşului prin câmpia de la Cioreni.

În partea de est, se întinde Câmpia aluvionară a Begăi, cu altitudinea medie de 90 – 95 m şi soluri nisipoase şi argilo-lutoase, afectate de gleizare. Gleizarea este proces de reducere a oxizilor de fier din sol în condiții de anaerobioză (formă de viață a unor microorganisme în absența oxigenului din aer), create de un exces de umiditate.

În partea de sud, se află Bega – Timiş, cu altitudini ce scad pe direcţia nord – est şi sud – vest, de la 96 m la 91 m.

Sub Timișoara se găsesc depozite cuaternare cu grosimi de 100 m

Privind structurile geologice ale zonei, se găsesc depozitele cuaternare cu grosimi de circa 100 m, sub care se succed depozitele romanicene – până la circa 600 m adâncime – şi cele daciene în facies lacustru şi de mlaştină, care au favorizat formarea a numeroase straturi de lignit. Urmează formaţiunile ponţianului şi sarmaţianului, pentru ca de la 1740 m în jos să se extindă domeniul fundamentului  cristalin.

timisoara-crovurilor-3

Timișoara crovurilor

Drept consecinţă a alcătuirii petrografice a formaţiunilor de suprafaţă, pe teritoriul Timişoarei se produc şi fenomene de tasare, datorate substratului argilo-nisipos. Fenomenul se evidenţiază în cartierele Cetate şi Elisabetin, dar şi în alte părţi unde s-au format crovuri, cum ar fi în Ronaţ. Crovul este o formă mică de relief cu aspect de depresiune circulară sau alungită, dezvoltată prin tasare pe loess (rocă sedimentară neconsolidată, de origine eoliană, de culoare galbenă-cenușie, cu aspect poros, formată mai ales din praf silicos și argilos).

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ