Timișoara BLOCATĂ! Nebunie în trafic după închiderea străzii Popa Şapcă

1616

Se circulă tot mai greu în Timişoara, mai ales după ce luni dimineaţa autorităţile au închis complet strada Popa Şapcă. Astfel, conducătorii auto au fost nevoiţi să opteze pentru rute ocolitoare care nu sunt deloc rapide.

Cei care doreau să o ia pe Popa Şapcă au fost nevoiţi să meragă pe Aradului sau pe Badder – Take Ionescu pentru a ajunge în centrul sau în sudul oraşului. Aceste artere, aglomerate oricum, au făcut faţă cu greu numărului mare de maşini.

Potrivit Primăriei Timişoara: „Având în vedere lucrările care se realizează pentru lărgirea pasajului Popa Şapcă, s-a aprobat, de către Comisia de Circulaţie, închiderea traficului rutier începând din data de 8.05.2017, de la ora 8, până la data de 15.09.2017. Traficul rutier va fi închis pe toată lungimea străzii Popa Şapcă pe ambele sensuri de mers, precum şi pe un tronson din bd. Antenei, conform planşei anexate”.

Pasaj-Popa-Sapca-1

Autorităţile spun că a fost nevoie de închiderea completă a circulaţiei pentru a se munci intens. Lucrările erau programate iniţial să fie finalizate în această vară, dar munca la lărgirea pasajului Popa Şapcă nici nu a început încă, lipsind avizele necesare de la CFR. Lucrările costă 24 de milioane de lei, plus TVA.

popa-sapca-1

1 COMENTARIU

  1. Numai unul care nu e intreg la minte, ar dispune inchiderea strazii Popa Sapca pe durata a 4 luni de zile, cand in mod normal, totul se putea finaliza in maxim o luna si sa decida in acelasi timp executia de lucrari pe str. Divizia 9 Cavalerie ( unde practic nici nu se lucra, am vazut masinile fara oameni, nu muncea nimeni ). Mai mult pe aceasta ultima strada nici nu erau necesare lucrari, eventual trebuiau executate succesiv, nu concomitent.

LĂSAȚI UN MESAJ