Marea rivalitate Timişoara – Arad, concretizată în Poli – UTA în perioada postbelică, şi-a consumat ultimul episod dinainte de Revoluţie în sezonul 1988/89. Atunci, ambele cluburi erau în B, timişorenii abia retrogradând, la capătul acelei ediţii cu victoria de legendă contra lui Mircea Lucescu, 2-1 cu Dinamo.
Şi ambele aveau echipe foarte bune şi trăgeau la promovare. La Poli jucau Timofte II, Titi Varga, Sorin Vlaicu, Oloşutean, Ion Almăşan, Tică Andreaş, Vasile Ionuţ, Călin Rosenblum, cu nea Costică Rădulescu antrenor, instalat în acea vară, în locul lui Jackie Ionescu. O echipă care, peste nici doi ani, va elimina Atletico Madrid din Cupa UEFA!
La UTA, care de vreo şase ani nu reuşea să revină în elită, Gigi Mulţescu era antrenor-jucător şi făcuse o trupă de valoare, cu olteanul Marian Sinescu în poartă, Cheregi (viitorul internaţional dinamovist), Negrău (care va pleca, între tur şi retur, la Steaua) şi Robert Vancea.
Derby-ul s-a consumat la Timişoara, pe stadionul numit încă 1 Mai (doar era Ceauşescu la putere, iar Dan Păltinişanu trăia…). Era o vreme friguroasă şi întunecată, venea iarna. Poli a învins cu 3-1, parcă după ce arădenii deschiseseră scorul.
În acel sezon, federaţia a hotărât, lucru valabil pentru toate diviziile, ca returul să se desfăşoare după o ordine inversă etapelor din tur! Astfel că revanşa de la Arad a avut loc în prima rundă din retur. Din nou, victorie Poli, de astă dată cu 3-2.
Unii arădeni susţin şi azi, dar n-a fost așa, că acea victorie ar fi fost, de fapt, ”comandată” de ”sus”, de la Partid… Şi a promovat Poli.