Timişenii sunt invitaţi să bea un vin bun la Vârşeţ. Iată ce festival va avea loc în week-end!

1376

Au trecut câteva luni bune de când au fost culeşi strugurii şi preparată din ei licoarea lui Bachus, însă vecinii noştri din Serbia organizează în luna martie un festival de profil.

Astfel, timişenii sunt aşteptaţi la finele acestei săptămâni, în 18 şi 19 martie, la cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional al Vinului VINOFEST, care va avea loc la Vârşeţ.

Organizatorii au anunţat că vor veni 60 de participanţi din ţări precum Serbia, România, Ungaria, Cehia, Slovacia, Italia etc. Va fi organizat un concurs în urma căruia va fi desemnat cel mai bun vin, vor fi organizate expoziţii cu degustarea şi vânzarea, iar cei interesaţi vor putea vizita Cula Vârşeţului.

Timişenii au parte de oferte speciale. Astfel, vizitarea centrului Vârşeţului cu ghid şi intrarea la cele două muzee din oraş şi biserica Sf. Nicolae va costa 3,5 euro. De asemenea, o plimbare pe drumul vinului Vârşeţ –Guduriţa şi o degustare de vin în trei crame va costa 9 euro. Dacă doriţi să serviţi şi masa de prânz, atunci tariful va fi de 15 euro de persoană.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.