Ţigări de contrabandă de 250.000 de lei, confiscate la frontieră-VIDEO

211

Doi cetăţeni români au fost prinşi în flagrant de poliţiştii de frontieră din Cruceni , în timp ce intenţionau să introducă ilegal în România, din Serbia, ţigări de contrabandă.

Cei doi bărbaţi, de 38 şi 35 de ani, au fost prinşi duminică seara, în timp ce încercau să introducă în România 16.700 pachete de ţigări fără timbru.

Maşina, care transporta 33 de baxuri şi 20 de cartuşe de ţigări fără timbru, a fost observată de poliţişti în timp ce se îndrepta dinspre Serbia spre Cruceni.

„În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de introducere sau scoatere din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal şi deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 ţigări, precum si pentru savarsirea infractiunii de trecere frauduloasa a frontierei de stat”, transmite Poliţia de Frontieră Timişoara.

Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi vor fi prezentaţi, astăzi, judecătorului pentru drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara, cu propunere de arestare preventivă.

Întreaga cantitate de ţigări şi autoturismul au fost ridicate în vederea confiscării, la finalul cercetărilor fiind luate măsurile legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.