Thassos – Insula de smarald a Greciei

548

Insula de smarald a Greciei, cum mai este numită Thassos, este în această vară una dintre destinaţiile de vis pentru concediu. Aceasta pentru că e un loc unde se găseşte câte ceva pentru toate gusturile: mare şi munte în acelaşi peisaj, păduri de un verde viu ce coboară prin nisipul strălucitor până în apele albastre, plaje liniştite şi curate, înconjurate doar de taverne tradiţionale, dar şi locuri unde distracţia ţine până în zori.

Agenţia de turism Ultramarin a testat şi selectat cele mai frumoase plaje din una dintre cele mai pitoreşti insule greceşti, Thassos şi vă propune sejururi cu autocarul sau cu autoturismul personal, de neuitat, în care singura grijă a turistului este să se întoarcă cu cât mai multe fotografii de vacanţă.

Insula Thassos este locuită încă din cele mai vechi timpuri. Conform mitologiei greceşti, prima persoană care a păşit pe insula de smarald a fost chiar Thassos, aflat în căutarea surorii sale Europa, ce fusese răpită de Zeus. Şi pentru că nu a găsit-o şi nu se putea întoarce fără ea, dar şi vrăjit de frumuseţea insulei, Thassos a decis să rămână pentru totdeauna aici.

Cea mai nordică insulă grecească îmbină armonios trei culturi şi civilizaţii diferite: cea tracă, cea macedoneană şi cea turcească, lucru vizibil de altfel în construcţia localităţilor, dar şi în obiceiurile locuitorilor. Insula este renumită pentru marmura albă – cea mai albă din lume, cum spun grecii – de altfel aici există şi o plajă denumită plaja de marmură. Ea a fost exportată încă din antichitate şi folosită pentru construcţia templelor şi a clădirilor importante. Şi tot din antichitate, insula a fost un centru de extragere a minereului de aur – de aceea încă o plajă celebră din Thassos se numeşte Golden Beach. Nisipul ei se spune că ar conţine particule extrem de fine de aur, tocmai de aceea când calci pe el te simţi ca şi cum te-ai cufunda în cel mai adânc lux. Tot aici este un important centru apicol şi poate de aceea multitudinea de flori care împânzesc insula, dar şi gustul desăvârşit al produselor naturale, preparate în fermele proprii ale localnicilor. Cea mai renumită în Thassos este mierea de pin.

Majoritatea hotelurilor şi a vilelor greceşti în care vă puteţi caza sunt înconjurate de splendide grădini de flori şi se află la mică distanţă de mers pe jos de plajă – de altfel, un tur al staţiunii cu maşina se poate face în aproximativ două ore. Ultramarin vă recomandă să vedeţi insula de smarald şi de la bordul vaporaşelor care fac croaziere pe mare – peisajul este splendid, iar apa cristalină.

Iar pentru cei care iubesc viaţa activă a oraşelor, Limenas, capitala insulei Thassos, este o îmbinare de vechi şi modern: străduţe înguste, specifice orăşelelor greceşti, alături de magazine şi restaurante pline de viaţă, sau cluburi în care petrecerile durează până dimineaţă.

Agenţia de turism Ultramarin vă invită pe splendida insulă de smarald, pentru un sejur complet de relaxare, voie bună, plajă şi amintiri dintr-un peisaj de vis. Detalii despre UltraOfertele acestei veri găsiţi aici: http://www.ultramarintm.ro/d193/sejururi/sejur-cu-autocarul/thassos-7-nopti-plecare-marti-autocar-din-timisoara.html

(P)

LĂSAȚI UN MESAJ