Teoria evoluţiei… ruşinii

662

La şcoală am învăţat că ne tragem din maimuţă, iar una dintre nedumeririle care le-am avut încă de atunci era referitoare la pilozitatea corporală. De ce maimuţele au păr, iar oamenii nu. O mutaţie genetică era exclusă, pentru că atunci nu am fi avut păr nici pe cap sau pe faţă. Iar explicaţia dată de profesori a fost că părul a dispărut din cauza faptului că oamenii au început să poarte haine.

La momentul respectiv explicaţia a fost satisfăcătoare pentru nivelul meu de înţelegere a evoluţiei, însă ulterior ceva… dădea cu virgulă. De ce ar avea un animal cu blană nevoie să se îmbrace? Şi mai ales de ce ar schimba blana lui naturală, pe cea a unui alt animal? Nici nu vreau să-mi închipui ce miros avea acea blană nouă, când încă nu învăţase homo sapiens să o tăbăcească. Şi nu în ultimul rând, de ce or fi avut nevoie de blănuri oamenii din ţările calde?

Iar singura explicaţie pe care am putut să o accept era că primii oameni (sau maimuţe?) au început să-i acopere trupurile de ruşine. Deci ruşinea a stat la baza evoluţiei. Fiindcă ulterior, oamenii au început să-i perfecţioneze arta croitoriei, ceea ce a dus la o nouă etapă în devenirea omului. Nu ştiu dacă apoi li s-o fi făcut ruşine de condiţiile în care trăiau, dar treptat acestea au devenit tot mai decente. Iar mai târziu, a apărut şi un set de norme morale. Era ruşine (sau păcat, dacă vreţi) să ucizi, să furi, să minţi, să înşeli.

Deci, având la bază ruşinea şi un set de norme morale ce decurg din ea, omenirea a evoluat. Ei, şi uite aşa ajungem în zilele noastre. Unde, ce constatăm? Că poţi să ucizi în numele unor principii „democratice” sau religioase. Că a fura e o condiţie a succesului. Că a minţi înseamnă, de fapt, a privi lucrurile dintr-o altă perspectivă. Că a înşela este ceva la ordinea zilei. Nu mai vorbesc de nuditatea care e afişată peste tot. Renunţăm la haine fără nici o ruşine. Şi atunci mă întreb, evoluăm? Sau ne întoarcem de unde am plecat?

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ