Tensiuni între SUA şi Germania! Donald Trump o critică pe Angela Merkel în cea mai sensibilă problemă europeană a momentului, anticipând şi destrămarea UE

482

Preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că Angela Merkel a comis ”o greşeală catastrofală”, prin acceptarea a cel puţin un milion de imigranţi în ţară.

Trump a mai spus că Merkel era, de departe, cel mai important lider din Europa şi că Uniunea Europeană a devenit un vehicul pentru Germania.

Afirmaţiile preşedintelui ales au fost făcute în cadrul unui interviu acordat publicaţiilor Times şi Bild. Acesta a mai declarat că prioritatea sa este creara unor acorduri comerciale mai echitabile pentru SUA şi de a avea frontiere puternice.

Preşedintele-ales al Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană se va dovedi a fi un „lucru grozav” şi a anticipat că Blocul comunitar va continua să se destrame, potrivit unui interviu acordat pentru publicaţiile The Times şi Bild.

„Popoarele, ţările, îşi doresc propria lor identitate şi Marea Britanie şi-a dorit propria sa identitate”, a declarat Trump, prezicând că „alte state vor părăsi” Uniunea Europeană.

Întrebat de o posibilă înţelegere cu Rusia, Trump a spus că armele nucleare ar trebui să fie o parte a acesteia, dar „reduse substanţial”, în schimbul ridicării unor sancţiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.