Te ucide ea?

3828

Lehamitea e ca un cancer: apare undeva, într-un cotlon al tău, apoi se extinde lent, ca un deşert; când începe se “doară” e prea târziu. Diferenţa este că de cancer mai poţi fi operat şi, dacă eşti norocos şi l-ai descoperit la timp, ai şanse să scapi, pe când lehamitea nu se poate extirpa. Şi asta pentru că ea nu se instalează într-un loc palpabil (în ficat, în stomac, în creier ori în piele), ci îţi cuprinde fiinţa – partea aia invizibilă a fiecăruia dintre noi, pe care filosofii se străduiesc de câteva mii de ani să o definească.

Lehamitea nu e generată – precum cancerul – nici de alimentaţia proastă, nici de excese de tot felul, nici de cauze genetice, ci de oameni. De oameni care una spun şi alta fac, de oameni care iau constant decizii contradictorii, de oameni pe care ai crezut că poţi conta şi te lasă baltă când ai mai multă nevoie de ei, de oameni ce pozează în curajoşi, dar se sperie de un strănut, de oameni care vorbesc despre moralitate, dar trăiesc imoral, de oameni ale căror fapte sunt în răspărul firescului, de oameni pentru care celălalt încetează să mai existe când interesul lor (mărunt, de cele mai multe ori) le pare a fi atins, de oameni al căror orgoliu e alimentat doar de aerul pe care-l respiră.

Încerci să te adaptezi acestor oameni, să “laşi de la tine” tot timpul, să nu vrei să le vezi decât părţile bune, să îţi spui continuu că greşala e umană (şi tu greşeşti, nu-i aşa?), să n-ai urechi pentru vorbele fără noimă pe care, ca pe confeti, le aruncă în stânga şi-n dreapta (şi pe tine te mai scapă…), să treci nepăsător peste răul direct sau indirect pe care ţi-l provoacă, să zâmbeşti, când ar trebui să urli, să întorci capul, când ar trebui să priveşti. Şi vine o zi când constaţi că locul fiinţei tale a fost luat de lehamite. Că toţi aceste aceşti “vampiri” ţi-au secat energiile, ţi-au stins pofta a face ceva, bucuria de a fi. Iar vidul pe care l-au lăsat în tine a fost umplut de o stare soră cu moartea.

Nimeni nu ne poate extirpa lehamitea. Doar noi suntem singurii care o putem exorciza, fie îndepărtându-i pe cei care ne-au provocat-o, fie, şi mai simplu, plecând noi din preajma lor. Dar ultima variantă nu e decât un gest la care ne împinge, învingătoare, lehamitea.

2 COMENTARII

  1. Este o stare ce ne incearca pe toti mai devreme sau mai tarziu ,ideal sa nu dureze prea mult si sa treaca o data cu experienta ce o insoteste.
    De obicei apare datorita unor circumstante asemanatoare -ce ne influenteaza pe toti -si adesea se propaga precum un perpetuum/mobile,insa lucrurile se pot schimba daca aplicam zicala:”Fii tu insuti schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume”M.G in opinia mea:)

  2. Lehamitea,scarba,dezgustul si sila-sunt trairile mele de fiecare zi!Domnule Robert Serban,aveti-din pacate dreptate! Ati spus lucrurilor pe nume…delicat,gentil si…poetic pentru ca va sta in caracter si in…pana!Eu insa,cel care am fost scos din presa PE USA DIN DOS ( cica nu mai aveam voce de radio,adica le zgariam urechile cu cele gandite si rostite!)de cei care mi-au indus trairile amintite la inceput ,am motive si…calificarea launtrica de a spune ADEVARUL clar, raspicat,grav si dureros!Pentru ca am fost si CEFERIST, si MINER,sunt si TAXIMETRIST,meserii intr-adevar grele ,monser! Asadar ,acum ,cand -in jurul meu!- curge lapte si miere din limbi OTRAVITE-dati-mi voie sa spun ca mi-e lehamite si scarba de toti cei care ,dupa ce se vor fi ridicat din jilturile MINCIUNII,pentru a varsa laptele si mierea,amintite adineaori, se vor …reaseza,cu sprijinul celor din jurul meu,poate interesat,poate inconstient!Mi-e LEHAMITE si SCARBA de ce va urma ,dupa 5 iunie!pentru ca va fi ceea ce a fost si inainte de …5 iunie!Din pacate…

LĂSAȚI UN MESAJ