Taximetriştii vor primi atestat doar dacă au cazierul curat, iar patronii acestora trebuie să aibă minim liceul

1370

Şoferii de taxi vor primi atestat doar dacă au cazier judiciar curat, iar patronii firmelor de taximetrie trebuie să fie cel puţin absolvenţi de liceu.

Sunt modificările pe care Guvernul a decis să le facă în legea care reglementează această activitate. În prezent, taximetriştii pot practica această meserie, indiferent dacă au comis sau nu infracţiuni. Legea actuala prevede că “Pentru a putea urma cursurile de pregatire profesionala, conducatorii auto solicitanti vor prezenta urmatoarele documente: (…)c) cazierul judiciar“, fără a preciza nicio condiție a cărei îndeplinire este demonstrată prin cazierul judiciar; oricine poate prezenta un cazier judiciar”.

”Certificatul de cazier juridic al conducătorului auto care practică profesia de taximetrist trebuie să conţină menţiuni din care să rezulte că nu a fost condamnat pentru infracţiuni contra siguranţei pe drumurile publice, infracţiuni privind traficul şi consumul de droguri, infracţiuni contra vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale, infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, infracţiuni contra patrimoniului”, a spus Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

El a adăugat că în ultima perioadă s-au petrecut „elemente infracţionale” care au creat necesitatea introducerii acestor restrângeri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.