Taximetriști în rol de călăuze? Fenomenul migrației ia amploare în vestul României

175

Opt persoane din Irak, Iran şi Siria, cu vârste cuprinse între 12 şi 50 de ani, au fost prinse de poliţiştii de frontieră bihoreni încercând să treacă ilegal în Ungaria. Migranții au fost aduși în apropierea punctului de frontieră cu două taxi-uri.

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, joi, în jurul orei 11, pe comunicaţia Borş-Santău, la aproximativ 500 m faţă de linia de frontieră, poliţiştii de frontieră au oprit două autoturisme care circulau în regim taxi, conduse de doi cetăţeni români, în care se aflau 7 cetăţeni de origine afroasiatică.

„Cei doi cetăţeni români, împreună cu cetăţenii străini, au fost conduşi la sediul sectorului pentru cercetări. Ulterior, efectuându-se o cercetare a zonei unde au fost opriti cei în cauză, a mai fost descoperită o persoană ce facea parte din grup, care a fost condusă deasemenea la sediul sectorului în vederea efectuării cercetărilor”, conform polițiștilor de frontieră.

Cu ocazia verificărilor, polițiștii au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, Iran şi Siria, 5 bărbați şi 2 femei având vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani și 1 minor în vârstă de 12 ani, majoritatea solicitanţi de azil în România. Persoanele în cauză au declarat că, din localitatea Borş, intenționau să treacă ilegal frontiera spre Ungaria, pe jos.

Şoferii autoturismelor au declarat că au fost rugati de catre migranti să efectueze o cursă, în regim taxi, din localitatea Oradea până în localitatea Borş.

În cauză, poliţiştii de frontieră le-au întocmit cetăţenilor străini acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Polițiștii le transmit cetăţenilor care desfăşoară activităţi de transport, de taximetrie sau de transport ocazional să anunţe echipajele Poliţiei de Frontieră sau să sune la numărul de telefon 021.9590 în momentul în care cetăţeni străini le solicită astfel de servicii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.