Țara nimănui, văzută din Banat!

485

Este aproape imposibil să ştii ce se întâmplă, în România, şi asta pe intervale destul de mici de timp. Totul e clădit pe aburi, pe fundaţii de nisip, făcut la repezeală, cu tehnicile înalte ale improvizaţiei, nu arareori departe de ochiul legii. Sub fiecare eveniment, fie şi o premieră la teatrul de păpuşi, se poate „ascunde ceva”, o minciună de amploare, un fals, o ticăloşie, care scoase la iveală repun întreaga chestiune în alţi parametri. Unul dintre rezultatele vieţuirii în acest bloc de ceaţă e faptul că omul de rând nu mai are încredere în nimeni şi nimic.

Să ţii, spre exemplu, având experienţă în domeniu, în atari condiţii, o rubrică săptămânală privitoare la politică ar fi un exerciţiu extrem de greu. Nu ştii, domnule, ce se poate întâmpla de la o zi la alta. Ministrul de interne, evident un „X”, în urmă cu 48 de ore sigur pe poziţia sa, e brusc demis din motive aproape deloc sau vag explicate opiniei publice. Pur şi simplu personajul face „buf”. Se poate întâmpla acelaşi lucru şi cu ministrul de externe, de fapt, cu toţi înalţii demnitari. Majoritatea dintre ei, când sunt în funcţii, au consistenţa baloanelor de săpun. Toţi, pe nepusă masă, pot să facă „buf”… Nu durează, nu bătătoresc o cale, nu pot face, legat de prestaţia lor, o cât de mică istorie.

Învăţământul, atât de important, mai cu seamă pentru o naţie „neînvăţată”, cu pronunţate caractere medievale, a avut în jur de 15 miniştri, de la Revoluţie şi până acum. În alţi termeni pusă problema, adică numeric, avem o adevărată echipă de rugbi. Cine au fost aceştia?… Memoria colectivă, cu excepţia a doi sau trei, nu-i mai reţine. Au fost, au „ministeriat”, au plecat. O formulă ce aminteşte de spusele lui Caesar „Am fost, am văzut, am învins”, doar că, valoric, la antipodul acesteia. Dar la sănătate câţi „mahări” au fost?… Mulţi, răspunde omul din popor, cine-i mai ştie?… La fel în cazul economiei, culturii, turismului, apărării. Poţi să faci o armată cu ei si să-i trimiţi la dat zăpada cu lopata, în echipele doamnei Gabriela Firea, dacă vor fi buni şi pentru asta.

Demnitarul român, ministru, secretar de stat, director nu ştiu pe unde, nu e ales pe nici un criteriu. În orice caz de cel valoric nu poate fi vorba. Ajunge, aproape fără excepţie, pe scaunul înaltelor funcţii, fie că într-un partid dă din coate şi urcă, fie că are o rudă, un naş, un prieten din armată, coleg de plantoane, sus, la posturile de comandă şi acela-l trage după el. Fără a avea o conştiinţă a urmării faptelor sale, un simţ al responsabilităţii, personajul ( „personaja”) îşi ia în primire biroul şi, pe bâjbâite, porneşte… la treabă.

Demnitarul român actual, după cum s-a putut vedea, e arogant, plin de sine, grosier sub o peliculă de politeţe, răspunzând „prezent” şi la capitolul ignoranţă. E, în schimb, neobosit, inventiv, când e vorba de fraude, abuzuri, intrigi, răzbunări. Cei mai mulţi, la începutul carierei politice, s-o numim aşa, au fost din categoria „Neica Nimeni”, dar nu după multă vreme încep să aibă conturi, vile, terenuri, plăceri pentru concedii, excursii exorice. Fostul Gheorghiţă de nu ştiu unde, parlamentar, ajuns de-a dreptul pe coasta Braziliei. Cu astfel de personaje, pe care le vedem aproape zilnic la televizor, nici nivelul general de trai, nici chipul nostru în Europa, lume, nu putea fi decât în vecinătatea mizerabilului.

La polul opus acestei categorii de şarlatani, de parveniţi, stă „turma”, apatică, apolitică, aşteptând şi iarăşi aşteptând, din partea celor de „sus”, votaţi, cu speranţe, binefaceri, soluţii pentru o viaţă sensibil mai bună. E greu de crezut că ceva în acest sens se va petrece. Potentaţii, aparţinând acum unei alte lumi, se bat între ei pentru funcţii, fac dosare ca în „anii 50”, sunt împărţiţi în tabere, declanşează războaie, vindicte şi, mai ales, de „talpa ţării” au uitat. Iar aceasta nu se descurcă în legile capitalismului, nu ştie ce să facă, cum să facă, pentru a-i fi mai bine. Un popor neinstruit ca al nostru nu poate evolua spre o societate civilă, spre o colectivitate de atitudine care să-i ţină în frâu pe conducători. Astfel că Dragnea, Coldea, Koveşi, Danileţ, etc, au făcut, fac, vor face exact ce vor. Şi asta sub streşinile „Statului de Drept”… Dacă unii vor cădea, alţii, pe acelaşi tipar, le vor lua locul.

Un aspect trist al actualei societăţi româneşti este marginalizarea aproape totală a artiştilor. Mai ales a celor de caracter. Mă refer aici la scriitori, muzicieni, plasticieni, actori. Cu toţii au devenit personaje de mâna a doua, chiar a treia, ducând cei mai mulţi un trai modest, într-un cvasianonimat. Nimeni, în această ţară, nu are nevoie de mintea, talentul lor. Caricaturile politice, ţopârlanii cu bani sunt actualii „directori” ai României. Şi „serviciile”, unde avem o îndelungă tradiţie. Felicitări…

LĂSAȚI UN MESAJ