Szőcs Zoltán, arestat! DIICOT vorbeşte de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale

20

Preşedintele „Mişcării de Tineret 64 de Comitate” Transilvania, Szőcs Zoltán, arestat! Acesta era cercetat de DIICOT pentru instigare la săvârșirea de acțiuni împotriva ordinii constituționale, dar şi instigare la nerespectarea regimului materiilor explozive.

Cum explică DIICOT acuzaţiile aduse lui Szőcs Zoltán

„…există suspiciunea rezonabilă că, în realizarea obiectivelor revizionist-separatiste pe care structura naționalist-extremistă ”Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” – HVIM le promovează în Transilvania în scopul realizării, inclusiv prin acte de violență îndreptate împotriva cetățenilor români și a bunurilor acestora, dezideratului de îngreunare/împiedicare a autorităților române în actul de exercitare a puterii de stat în zona așa-zisului ”Ținut Secuiesc”, ca etapă a procesului ce vizează refacerea ”Ungariei Mari”, în calitate de președinte al HVIM Transilvania, la data de 10.10.2015, în cadrul unei ședințe la care au participat membrii structurilor locale ale extensiilor în România ale HVIM suspectul S. Z. i-a instigat pe membrii celulei Tg. Secuiesc a HVIM Transilvania să confecționeze un dispozitiv exploziv improvizat pe care să-l detoneze în public, pe raza județului Covasna, în timpul manifestațiilor prilejuite de sărbătorirea de către cetățenii români a Zilei Naționale de 1 Decembrie, inculpatul Beke Istvan Attila, membru marcant al respectivei formaţiuni naţionalist-extremiste concluzionând: «Facem»”, precizează Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – DIICOT.

Marţi, procurorii DIICOT au efectuat, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Directiei de Combatere a Criminalitatii Organizate, patru percheziții la domiciliul şi reşedintele suspectului, precizează instituţia.

Anchetatorii l-au reţinut, marţi noapte, pe Szőcs Zoltán, iar miercuri seara Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea preventivă a lui pentru 30 de zile.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ