13 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Sute de cărăşeni îl susţin pe Grindeanu în stradă – primul miting PSD din Banat! VIDEO

Fanii din Caransebeş ai Partidului Social Democrat au ieşit şi ei în stradă. Oamenii au organizat, începând cu ora 17:00, un miting de susținere a organizaţiei politice şi a premierului Sorin Grindeanu.

Locaţia nu a fost aleasă întâmplător, Caransebeşul fiind oraşul natal al primului ministru. Susţinătorii lui au venit din tot judeţul Caraş-Severin pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de ceea ce numesc ei „dezbinarea ţării” şi „manipularea contestatarilor Guvernului”.

Cei care au votat PSD în decembrie s-au adunat în centrul Caransebeşului cu pancarte şi steaguri şi strigă: „Grindeanu, Caransebeşul te susţine”, „Jos Iohannis” sau „Nu vrem dezbinarea ţării”.

Mitingul nu este unul autorizat. La primăria din Caransebeş nu s-au depus actele pentru obţinerea autorizaţiei de ocupare a domeniului public penru protest. Cu toate acesea jandarmii şi poliţiştii care se află în jurul protestatarilor nu intervin pentru că oamenii sunt paşnici.

Sursa: Caransebes.ro

5 COMENTARII

  1. Grindeanu este un om extraordinar. Nu auzisem de el pana acum dar mi-a facut o impresie foarte buna dupa ce l-am ascultat la televizor. Este bun sa fie chiar viitorul presedinte al Romaniei. Un om minunat ! Il sustin si il voi sustine ! Este prima personalitate importanta a Romaniei care provine din Banatul nostru. Ma mir ca nu le e rusine obrazului la „euromaidanezii” timisoreni sa protesteze impotrica acestui om al Banatului !!! Bravo, carasenilor dar de ce asa tarziu !

    • Mda… un discurs ca in „vremurile bune”, cand sosea in vizita de lucru maretul carmaci, tovarasul drag etc….
      Primo: recunoasteti ca „Nu auzisem de el pana acum”, dar afirmati „Grindeanu este un om extraordinar”. Ceva nu se leaga – cum sa spui despre cineva ca este „un om extraordinar” in conditiile in care l-ai cunoscut abia cu cinci minute in urma?!
      Secondo: daca Grindeanu este „prima personalitate importanta a Romaniei care provine din Banatul nostru”, atunci Banatul sta FOARTE rau la capitolul „Personalitati la nivel national”. Gura pacatosului adevar graieste? In mod sigur Grindeanu NU este o „personalitate importanta a Romaniei”, este cel mult o personalitate la nivel local (este treaba bastinasilor daca il considera asa sau nu). Daca Dragnea il instaleaza pe nea Ion Caisa din Becicherecu Mic in functia de premier, atunci nea Caisa devine automat „o importanta personalitate a Romaniei”?! Statutul de „personalitate” nu este dat de functie.

      • Si ma rog de unde stiti ca nu este un om extraordinar, daca il cunoasteti doar de 5 minute ??? Aveti dreptate nu putem spune despre cineva ca este sau nu este extraordinar daca nu-l cunoastem ! Dar nici nu putem sa defaimam pe cineva pe care nu-l cumoastem ! Deci …???

    • Sunteti extraordinara, in sfarsit o persoana cerebrala, care gandeste cu propriul cap. Tot respectul meu. Multa sanatate si o zi cat mai frumoasa, o viata extraordinara ca Dvs. Numai bine !

Dă-i un răspuns lui Mona Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Președintele CCIA Timiș a deschis FoodIntelForum București 2024

Miercuri, 24 aprilie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica CHIRIȚĂ, a participat la deschiderea oficială a celei de-a...

Instruirea continuă a asistenții personali de la Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara a organizat miercuri, 24 aprilie, o sesiune de instruire profesională a asistenților personali ai persoanelor cu handicap,...

Citește și :