Surprizele de Ziua Europei! Cine vine să cânte la Timișoara?

1076

Timișorenii sunt invitați la concerte și expoziții cu ocazia Zilei Europei. Primăria Timișoara și Casa de Cultură a Municipiului au anunțat program organizat cu ocazia zilei de 9 mai.

Ziua va începe cu un ceremonial militar și va continua cu o expoziție de pictură dedicată Zilei Europei. Seara, pe scena din Piața Unirii vor concerta Alina Eremia, Feli Donose și Direcția 5.

“La împlinirea a 10 ani de la aderare, Timişoara, parte a Uniunii Europene şi Capitală Europeană a Culturii în anul 2021, este locul în care toleranţa, solidaritatea, multietnicitatea, respectul pentru valori şi tradiţie creează un mediu propice şi dau o notă definitorie tuturor manifestărilor artistice şi, în egală măsură, ideilor de bună convieţuire şi înţelegere, în spiritul unităţii în diversitate”, transmis reprezentanții Primăriei Timișoara.

PROGRAM

Parcul Central – Monumentul Ostaşului Român

10:00 – 10:40 Ceremonial militar religios de depunere coroane, buchete și jerbe de flori organizat cu ocazia Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite şi Zilei Europei

Galeria Pro Armia

18:00 Vernisaj expoziție de pictură dedicată Zilei Europei, realizată de Asociaţia Artiştilor Plastici Romul Ladea

Piața Unirii

20:00 – 23:00 Concert de muzică pop cu Alina Eremia, Feli Donose și Direcția 5

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.