Surdu nu le-aude, dar se-împotrivește!

352

“Domnişoară, domnişoară! Alo, domnişoară! Hei, hei, alo! Domnişoară! Bă, surdo, bă, dă muzica aia mai încet, că n-aud ce-mi spune ăsta de lângă mine!”. Replica nu e desprinsă dintr-un film, ci dintr-o cafenea timişoreană. Sau dintr-un restaurant. Ori chiar dintr-o librărie. De fapt, ar putea fi auzită în aproape orice locaţie în care există boxe.

Aţi încercat să conversaţi într-un restaurant şi n-aţi reuşit din cauză că între dumneavoastră şi interlocutor se interpunea un şuvoi muzical? Aţi vrut să vorbiţi la telefon şi n-aţi auzit nimic fiindcă era bum-bum în pizzerie? V-aţi dorit să citiţi câteva pagini dintr-o carte şi vă patinau ochii pe pagină din cauza decibelilor? Dar aţi avut vreodată reacţie? I-aţi spus barmanului, chelnăriţei, librăresei, şefului de sală sau proprietarului să dea muzica mai încet, fiindcă vă deranjează? Că nu e discotecă acolo? Dacă n-aţi făcut-o până acum, e timpul. Trebuie să avem reacţie măcar atunci când e vorba de propria noastră persoană. Măcar când măruntul nostru confort e dereglat se cade să nu stăm ca niște curci și să ne uităm în lemne. De câte ori nesimţirea devine agresivă, e important să fim reactivi.

Poate că, în Timişoara, angajaţii locurilor unde există “ambient” muzical sunt tari de urechi. Dar asta nu înseamnă să ne facem că plouă. Alo, alo! Hei, alooo! M-auziţi? S-audeee? Hei?

 

1 COMENTARIU

  1. Intotdeauna e important ca locul sa fie ales in concordanta cu activitatea pe care urmeaza sa o desfasori. Si atunci nu vor exista nemultumiri nici de o parte, nici de alta. Dar depinde si de persoana. Eu, de exemplu, lucrez (inclusiv citesc) foarte bine cu muzica la cote de „bum-bum”. Asa ca….. 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ