A încheia socotelile la propria dorință atunci când greutățile existenței dar mai cu seamă sănătatea precară fac viața greu de îndurat e o opțiune? Sau a duce la final, oricare ar fi acela, o existență plină de vicisitudini și neputințe? Oricare din variante este greu de acceptat de una sau alta din părțile implicate în această dilemă morală.
Un grup de tineri a adoptat teoretic idea de a discuta fără inhibiții și fără preconcepții despre moarte sau dispariția asistată medical.
Tema este un mare tabu, greu de adus în fața opiniei publice din considerente ideologice, morale, religioase sau din alte convingeri proprii interioare. Mulți clerici, medici, juriști, filosofi au scris despre moarte. Au analizat-o, și-au dat cu părerea dar în cercuri destul de închise. Sau au abordat ideea doar în scrieri teoretice, fără implicații directe in cotidian. Foarte puțini au adus dilema direct în discuția societății largi.
Cu atât mai interesantă este inițiativa unor grupuri de tineri ce au abordat o temă atât de grea de abordat și sensibilă cu dezinvoltura juneții. Organizatori au considerat că cel mai bun mod prin care se pot apropia și discuta teme din domeniul religiei dar care să aibă legătură și cu medicina este o dezbatere. Departamentul Etică și Cultură din cadrul Europeean Medical Students Association Timișoara și-a unit forțele și cunoștințele cu asociația ARDOR Banat și au realizat debate-ul de azi. Tema aruncată în discuție a fost „Actul medical în sinuciderea umană asistată”. Iar moțiunea dezbătută a fost „Medicii ar trebui să aibă dreptul să asiste medical sinuciderea unui pacient suferind fără perspectivă de îmbunătățire?”
Această temă a fost aleasă pentru că este un subiect de actualitate și foarte controversat. Ei, ca tineri specialiști în devenire, au dorit să afle cât mai multe păreri cu privire la acest subiect deoarece de multe ori, din postura de medic sau viitor medic, se pot ciocni de astfel de întrebări.
Iată că adulții nu au ajuns încă la o opinie pertinentă și acceptabilă. Dar tinerii și adolescenții au avut curajul să discute ceva de nevorbit până mai ieri. Rezultatul a fost foarte strâns. Doar un punct a despărțit cele două tabere la final. Poate nici nu are importanță care echipă și-a adjudecat finala. Nu a avut decât puterea unei teme scoasă de sub acoperământul gros de concepții preconcepute.
Atentie! nu este vorba de sinucidere din motive psihologice sau abandon social.
Este vorba de sinucidere asistată pentru cei care au dureri inimaginabile din motive medicale şi care, oricum, nu mai au nici o şansă.
Considerăm că este uman să eutanasiem un animal în agonie, dar ne supunem semenii la chinuri groaznice în numele unei ideologii stupide (cică umane) până în momentul în care, spre uşurarea lor şi de ce să nu recunoaştem şi a celor din jurul lor, într-un final mor schimonosiţi de durere.
Ca o persoana care luptă în fiecare moment si care a reusit sa învingă până în acest moment cancerul, dar şi ca o persoană care a asistat cum 3 membrii ai familiei mele mureau in chinuri, rugându-se cu lacrimi în ochi să fie omorâţi, iar noi nu puteam face nimic sa le amelioram durerea pentru că nici un calmant nu-şi mai făcea efectul, cu capul pe umeri si din toată inima, pentru aceste situaţii, spun da.
Există o limita peste care durerea nu mai inseamna luptă, inseamna tortură. Cei care doresc să lupte, pot lupta cât vor, dar cei care nu mai pot şi-şi pierd din cauza durerilor propria identitate in aceasta lupta, trebuie să li se dea o şansă să moară cu demnitate.
Cei care nu au trecut personal prin aşa ceva, cei care nu au fost personal în vreuna dintre poziţii, să se abţină să comenteze sau să judece.