Succes convingător la debut de drum

28

Timișorencele au avut parte de startul visat în prim planul baschetului intern. SCM-ul și-a adjudecat primul duel din elită, 69-64 în fața arădencelor de la ICIM în turul I al Cupei României.

Timișoara are 1-0 în disputa cu Aradul din runda inaugurală a Cupei României la baschet feminin. Prima confruntare dintre SCM și ICIM a deschis stagiunea internă feminină, miercuri seara, în sala Constantin Jude. Violetele s-au impus cu 69-64 (20-15, 18-17, 17-21, 14-11) și returul de pe Mureș se anunță unul extrem de disputat.

Pornită cu șansa a doua în confruntarea cu una dintre pretendentele la podiumului Ligii Naționale, gruparea timișoreană s-a dovedit a fi echipa mai bună. Fetele conduse de Mihai Coldea au avut procentaje mai bune la aruncările de la semi-distanță și au câștigat duelurile de sub coș (51-38) cu arădencele pregătite de fostul antrenor al Timișoarei, Bogdan Bulj.

Americancele Conwright – 18 puncte, Lloyd – 14 puncte și ucraineanca Kiirienko – 13 puncte au fost liderele punctelor marcate pentru gazde în timp ce Dora Ardelean a dominat recuperările cu 11 reușite. De la arădence s-au remarcat Montgomery – 20 puncte și Tavic – 14 puncte.

Manșa retur e programată sâmbătă, în Arad.

 

LĂSAȚI UN MESAJ