Sub semnul lupului! 30 noiembrie – Sfântul Andrei sau prima zi a Anului Nou dacic?

395

Din străbuni, noaptea de Sfântul Andrei poartă denumirea de Andreiul de iarnă, Andrea sau Indrea. Această noapte se spune că deschide Anul Nou Dacic pentru că atunci s-ar trece de la vara cea luminoasă şi călduroasă la întunericul şi frigul iernii.

Motivele pentru care dacii şi-au ales ca totem lupul şi nu un alt animal, de pildă pe cel mai puternic dintre ele, ursul, sunt sprijinite de un bogat material etnografic şi folcloric. Toate animalele sălbatice, indiferent de mărimea, puterea şi cruzimea lor în stare de sălbăticie, pot fi îmblânzite, dresate şi aduse pentru a fi văzute sub cupola circului. Există o excepţie, lupul, care preferă să moară de foame sau în luptă pentru câştigarea prăzii decât să renunţe la libertate pentru a trece prin cercul de foc sau să facă alte exhibiţii ca să râdă şi să se minuneze spectatorii. Această vietate, prototip al războinicului înnăscut şi model de demnitate, a fost personificată şi aleasă totem de către strămoşii autohtoni ai românilor, geto-dacii. Ca luptători împotriva duşmanilor, ei doreau să semene şi să se comporte ca divinitatea lup pe care o invocau în luptă (vezi stindardul dacic) şi în alte împrejurări.

Calendarul pastoral este structurat pe două anotimpuri: iarna simbolizată de lup, personificare a întunericului şi frigului, vara simbolizată de cal, personificare a luminii şi căldurii. Între aceste divinităţi zoomorfe şi cei mai cunoscuţi aştri care măsoară timpul pământenilor, Luna şi Soarele, sunt tainice legături: lupul admiră astrul lunar, căruia îi cântă noaptea urlând, calul admiră astrul solar, pe care îl ajută, conform unor legende populare, să urce zilnic de la răsărit până la zenit.

Peste momentele semnificative ale ciclului său de reproducere poporul a suprapus importante sărbători şi obiceiuri calendaristice. La latitudinea geografică a României lupii se strâng în haite prin luna octombrie pentru o perioadă colectivă de hoinăreală: colindă, atacă prada împreună, se împrietenesc şi se aleg perechile reproducătoare. Peste aproximativ o lună de zile, la Filipii de Toamnă (14 – 21 noiembrie) încep împerecherile propriu-zise, care, în raport de latitudinea şi altitudinea geografică, se încheie la Filipii de Iarnă (29 – 31 ianuarie). După o perioadă de gestaţie de 62-63 de zile, lupoaicele fată primăvara târziu. Pe timpul verii, lupii duc o viaţă organizată pe familii: lupul, lupoaica şi căţeii de lup. Toamna, la formarea haitei, când noua generaţie de lupi participă la atacarea şi prinderea prăzii, se încheie ciclul de reproducţie şi începe altul nou. Ciclul anual al sărbătorilor şi obiceiurilor de la sfârşitul lunii noiembrie (Filipii de Toamnă, Ovidenia, Sântandrei) şi începutul lunii decembrie (Moş Nicolae, Zilele Bubatului, Varvara), influenţat evident de ciclul biologic de reproducţie al lupului, este un scenariu ritual de început de an, probabil a Anului Nou dacic.

Un obicei care atestă suprapunerea sărbătorii creştine a Apostolului Andrei peste presupusul An Nou dacic este Bocetul Andreiului, atestat la românii din Transnistria. Fetele confecţionau păpuşi din cârpe, numite Andreiu, substitut al anului vechi care moare pentru a renaşte, le aşezau pe laviţă (pat) şi le jeleau ca pe un mort în noaptea de 29/30 noiembrie. O altă practică de rit funerar efectuat în noaptea de Ovidenie sau de Sântandrei era privegherea de către femeile moldovence de dincoace de Prut a unei lumânări lungi, făcută colac, precum Măsura sau Statul Mortului, aprinsă astăzi la înmormântarea oamenilor din mai multe zone etnografice.

sfantul-andrei-1

Părinţii Bisericii creştine dorind să înlăture din conştinţa credincioşilor vechile tradiţii păgâne, au suprapus ziua de praznic a Sfântului Andrei peste o sărbătoare mult mai veche, geto-dacă, legată de cultul lupului. Populaţia a asimilat sfântul creştin, propovăduitorul creştinismului în ţinuturile de la Dunărea de Jos, dar i-au pus în spate şi unele din atribuţiile zeului uzurpat. Numit în calendarul popular Sf. Andrei, Sântandrei, Moş Andrei, Andreiu de Iarnă, acesta devine în calendarul popular patron al lupilor, un sfânt-moş care moare şi renaşte în perioada de celebrare a Anul Nou dacic, precum Moş Crăciun la Anul Nou contemporan şi Baba Dochia la Anul Nou agrar.

În noaptea de Ovidenie sau de Sântandrei bătrânii noroceau anul, adică observau cu atenţie cerul înstelat pentru a face previziuni meteorologice. Obiceiul de a semăna în noaptea de Sântandrei grâu într-o oală de pământ pentru a interpreta după numărul seminţelor răsărite rodnicia ogoarelor în noul an este încă viu în satele româneşti. Acum se tăiau crenguţe de la diferiţi pomi fructiferi şi se puneau în apă la temperatura camerei pentru a aprecia, după cum înverzeau şi înfloreau, rodul pomilor din livezi. Crenguţele înflorite erau folosite apoi de copii, ca sorcovă, la Anul Nou.

 

LĂSAȚI UN MESAJ