Strângeţi apa de ploaie, ca să nu plătiţi taxele la Aquatim!

436

Timişorenii care colectează apa de ploaie pot fi scutiţi de achitarea taxei pe apa pluviale. Mai mult decât atât, lichidul adunat poate fi util, mai ales pentru cei care locuiesc la casă. Cu această apă se pot uda culturile din grădini, astfel făcând economie.

„Aquatim SA încurajează utilizatorii din Timișoara să nu îşi conecteze burlanele, rinele, şanţurile sau rigolele pentru dirijarea apelor de ploaie la canalizarea publică ci să colecteze şi să găsească utilizări ale apei provenite din precipitaţii, de exemplu la udatul grădinilor. După realizarea unor astfel de sisteme care să conducă apa de ploaie spre grădină sau spre alte sisteme de colectare, utilizatorii vor trebui să actualizeze contractul cu Aquatim, specificând noua suprafaţă de pe care apa provenită din precipitaţii ajunge la canalizare”, anunţă Aquatim.

Din cauza extinderii spațiilor betonate ca urmare a expansiunii urbane, apele de ploaie duc în sistemul de canalizare nisip, resturi de construcţii și deşeuri menajere aruncate la întâmplare, ceea ce duce la colmatarea reţelei și la evenimente neplăcute, cum sunt inundațiile. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care la fiecare ploaie mai puternică pasajele din Timişoara se umplu de apă şi se blochează circulaţia.

„De aceea, este important să facem tot ce depinde de noi pentru ca apele pluviale să nu mai ajungă integral în reţeaua de canalizare. Mai mult, un debit cât mai mic de ape pluviale preluate de canalizare ajută şi la buna funcţionare a staţiei de epurare a apelor uzate din Timişoara, însemnând costuri mai mici de exploatare și riscuri mai puține”, mai spun reprezenatnţii Aquatim.

Preţul pe care timişorenii îl achită pentru degajarea apei pluviale prin sistemul de canalizare 3,4 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ