Strada versus politica de partid – cine va câștiga?

328

Atmosfera serii de ieri, din orașul cu șosele umede și cu oameni grăbiți spre casele lor, nu prevestea erupția protestului ce a urmat după zece seara.

În piața în care s-a protestat și în Decembrie 1989, timișorenii șocați de tupeul guvernului strigă “Trădătorii! Trădătorii!”.

Pesediștii repetă de zile întregi că cei care protestează nu sunt reprezentativi, dar și că expresiile protestatarilor sunt radicale. Nu realizează că întreaga societate este radicalizată. Sau refuză gândul.

Și în declarațiile premierului și în cele ale șefului PSD apar obsesiv mirările ipocrite despre proteste, limbaj, agresivitate, presiunea străzii. Uitând cum chicoteau și se gonflau mulțumiți atunci când protestatarii din stradă au dat jos guvernul Boc.

Sentimentul faliei adânci din societate este acut, el vine din opoziția fățisă a celor două baricade.

Cei care apără o pseudo-politică de stânga se mândresc cu tenacitatea lor. Ei spun să sunt singurii politicieni din țară care au curajul de a renunța la masca unei corectitudini politice importate de la dușmanii occidentali, de a trimite la plimbare instituțiile anticorupție și de a recunoaște dreptul șefilor politici de a gestiona fără criterii banii publici. Căci despre asta e vorba, să mai lăsăm dracului normele europene, politicile publice și imparțialitatea birocratică și să-i lăsăm să gestioneze banii publici așa cum știu ei, glorioșii câștigători ai voturilor populare. Alături de ei se află oameni grei de prin toate partidele, aliați taciți.

Cei care apără anti-corupția își strigă în stradă dezamăgirea față de un regim care îi minte pe față. Regimul este demascat în lozincile străzii. Regimul este elefantul care oferă măriri de pensii și salarii, dar care urmărește în fapt să schimbe regulile transparenței în operarea cu banii publici. Protestatarii clamează că regimul ne fură pe toți, apărându-i pe jupânii locali sau centrali ai politicii.

Noaptea, după ora unu, ordonanța care modifică codul penal este publicată în Monitorul Oficial. La prima oră a dimineței, plenul Consiliului Superior al Magistraturii dezbate și concluzionează că a apărut un conflict constituţional între puterea executivă și cea judecătorească. Frazele relatărilor de presă sunt înțesate de termenii juridici și se referă la hățișurile constituționale.

Neliniștea este însă în stradă.

În fața sediului guvernului s-au strâns câteva mii de oameni care cer demisia guvernului. Conflictul celor două baricade escaladează de la o zi la alta. Duminică seară nu s-a cerut demisia guvernului. Astăzi însă e cerută, pentru că ordonanța publicată este demonstrația ipocriziei elefantului care guvernează pentru binele său și nu pentru cel public.

Instituțiile sunt probabil brambura în perioada asta, probabil că majoritatea funcționarilor care sperau sincer în imparțialitatea și buna aplicare a regulilor birocrației administrative sunt acum muți și speriați de tupeul celor care schimbă toate regulile transparenței decizionale și evitării conflictului de interese.

Radicalizarea se va accentua până când elefantul va cădea din picioare. Ori până la o nefericită retragere din comunitatea politică europeană, despre care se vorbește tot mai des cu termenul de Romexit. Ori una, ori alta, cu calea de mijloc nu prea suntem obișnuiți.

Tolo scrie apăsat și inspirat despre proteste, este una dintre foarte puținele voci care taie rana adânc.

Evocă un dialog din 1990. Andrei Pleșu își amintește cum a fost întrebat de Adam Michnik, chiar înainte de alegerile fondatoare ale democrației românești, cine va câștiga alegerile. “Toți credem că FSN, răspunde filosoful român. Păi, atunci de ce nu intrați în FSN?, spune Michnik. Dacă ar veni de la oricine altcineva decât Adam Michnik, omul care a preferat pușcăria în locul libertății exilului, i-ai spune oportunism. Era înțelepciune.”

Iată cuvântul corect prin care se descrie exact slăbiciunea din care a pornit acestă criză politică, dusă prin cele mai ample proteste din ultimii ani. Căci doar cu înțelepciune mai este posibil să se concilieze cele două baricade radicalizate astăzi.

Cu ceva mai multă înțelepciune probabil că vom realiza și deficitul de cultură politică în care ne aflăm, și deficitul de acțiune, dar mai ales deficitul de curaj politic pe care îl avem, ca cetățeni.

Istoria recentă a anticorupției din România este istoria unei instituții defecte, trecuie să o recunoaștem, cu întelepciune. Defecte, dar nu inutile. DNA a fructificat handicapul ideologic al partidelor, goale de ideologie, și și-a asumat o baricadă justițiară față de mecanismul putred al partidelor. DNA și celelalte instituții asociate și-au fondat un rol ideologic pe seama handicapului politic al partidelor. Iar politicienii, cei care erau obișnuiți să nu-i supere nimeni și să facă pe jupânii, din toate partidele, au reacționat față de DNA ca față de un adversar politic. Șeful DNA a devenit lider politic, al Partidului Dreptății. Ceea ce nu a fost deloc înțelept. Dar a fost util, mai ales pentru noi, cetățenii.

Iar azi, elefantul politic tocmai a repurtat o victorie împotriva Partidului Dreptății, cunscut sub inițialele DNA.

Să o recunoaștem, acest regim chiar joacă politic, în ring cu un adversar care l-a tot umilit în ultimii ani.

Eroarea gravă provenită din confuzia de roluri nu poate să fie justificată doar prin slăbiciunea opoziției.

Establishmentul politic de la noi este într-un cerc vicios. Actorii de putere din partide sunt bine organizați în cete și grupări tribale. Aici, în spațiul politic intern al partidelor, se găsește adevăratul izvor al acestui eșec de democrație și stat de drept.

Fără să recunoaștem deschis că politica de dragul puterii și cu scopul parvenirii nu se poate schimba de la sine, fără să scoatem la lumină circuitele de bani din politică, nu vom reduce din conflictualitatea de azi.

Cât timp doar vom protesta impulsiv, fără să avem înțelepciunea de a intra în dialogul politic, în hățisul găștilor din partide și în mecanismul deciziilor, nu se va schimba nimic.

Pe holurile universității e liniște, studenții își văd de sesiune, universitarii de ale lor. Iar în primării, agenții ori alte instituții prima zi din februarie este egală cu ultima din ianuarie. Doar noianul de știri  amintește de sentimentul de teamă față de elefantul ce a devenit primejdios de ieri seară.

Urmează noi proteste. Indiferența noastră generalizată, a tuturor, a născut regimul politic care se bate pentru supraviețuire. Se bate cu fiecare dintre noi. Indiferența este prostie. Implicarea e înțelepciune.

LĂSAȚI UN MESAJ