Stomatologi renumiţi din Europa şi-au dat întâlnire la Timişoara! VIDEO

263

Timișoara găzduiește, începând de astăzi, cea de-a XXII-a ediţie a CONGRESULUI DE MEDICINĂ DENTARĂ CU PARTICIPARE INTERNAŢIONALĂ , şi a Zilelor Stomatologice Bănăţene. Timp de 3 zile, specialiştii în Medicină Dentară, din ţară şi străinătate vor conferenţia în sala Europa de la Centrul Regional de Aafaceri Timișoara. Evenimentul se bucură de  prezenţa unor specialişti de marcă din Germania, Portugalia, Austria şi Turcia.

“Este a XXII-a ediţie a Zilelor Stomatologice Bănăţene, Congres de Medicină Dentară cu participare internaţională, organizat în acest an de Colegiul Medicilor Dentişti, Timiş”, a spus prof. univ. dr. Angela Codruţa Podariu, organizatorul acestui eveniment.

Încă din prima zi numărul celor înscrişi a depăşit 500 de personae, majoritatea din Timişoara şi din localităţile limitrofe. Reprezentanții din celelalte judeţe sunt așteptațio să apară până mâine dimineaţă. În completarea manifestării s-a deschis şi o expoziţie de produse tehnico-medicale în domeniul stomatologiei.

“În sală se află medici stomatologi de diverse contingente, grupe de vârstă şi domenii de activitate. Deoarece paleta de lucrări este extrem de vastă consider că fiecare îşi va da răspunsul la întrebările pe care şi le pune de-a lungul carierei, audiind aceste expuneri şi punând întrebările direct prezentatorului” a mai spus Angela Podariu.

Din prezentările stomatologice care abia au început, atât pacientul , cât şi medical au de câştigat. “O politică publică bună şi adaptată trebuie în mod evident să fie bazată pe cunoaşterea realităţii sociale. Bibliografia de specialitate specifică faptul că cea mai eficientă politică în ceea ce priveşte sănătatea publică o constituie acţiunile de prevenire realizate la o vârstă timpurie. Deoarece în acest moment în România nu există vreo politică publică în domeniul prevenţiei sănătăţii orale, identificarea stadiului sănătătţii orale a copiilor este mai mult decât utilă. Scopul acestui studiu este să efectueze o cercetare socială asupra comportamentului igienei orale în şcoala primară. Pentru a ne atinge scopul am efectuat cercetarea noastră folosind metoda cantitativă şi am realizat un sondaj de opinie social specializat. Instrumentul de cercetare a fost un chestionar cu 37 de întrebări. Subiecţii cercetării au fost 800 de copii de la 3 şcoli diferite din zona Timişoarei. Prima şcoală este dintr-o zonă bogată, din apropierea Timişoarei. Cea de-a doua este din centrul Timişoarei şi cea de-a treia este dintr-o suburbie a Timişoarei de clasă mijlocie. În ceea ce priveşte rezultatele, studiul nostru prezintă o imagine bazată pe probe referitoare la comportamentul de igienă orală al copiilor din zonele selectate. Chiar dacă iniţial ne-am îndreptat atenţia îndeosebi spre abordarea comparativă dintre tipurile de şcoli, nivelul de educaţie al copiilor şi sexul acestora, rezultatele cercetării noastre arată diferenţe semnificative în ceea ce priveşte comportamentul de igienă orală la clase diferite. Copiii din clasa întâi şi a doua sunt mai puţin informaţi şi au un nivel mai scăzut de comportament sănătos de igienă orală în comparaţie cu copiii din clasele a treia şi a patra”.

Pe viitor este necesară prezenţa igeniştilor dentari în cabinetele de medicină dentară, prezentat de Henrique Luis, din Portugalia, noutăţi şi despre medicina alternativă, noutăţi în managementul cabinetului dentar, iar mâine vor fi prezentate noutăţile în domeniul abordării chirurgicale, a afecţiunilor precanceroase şi evaluarea lor.

Lucrările celei de-a XXII ediţii al Congresului de Medicină Dentară se vor închide Sâmbătă,  la orele 13,30.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ