Start perfect și în campionat pentru informaticieni

65

Proaspăta câștigătoare a Supercupei României la futsal a pornit lansat și în Liga I, cu o victorie externă la Călărași. Informatica Timișoara s-a impus cu 4-2 în meciul inaugural al campionatului.

Plecările de jucători din vară nu par să fi afectat prea mult eficiența Informaticii. Deținătoarea Cupei României a reușit în prima săptămână a sezonului să obțină două victorii puțin scontate în compania unor adversare mai bine cotate pe hârtie. Marțea trecută timișorenii au luat Supercupa după o finală nebună cu Autobergamo Deva, iar luni seara a venit pasul cu dreptul în campionat, pe terenul Dunării Călărași.

Violeții conduși de Robert Lupu au tranșat cu 4-2 disputa de lângă Dunăre la capătul unui joc pe care l-au condus în permanență. Milos Simic, Savio Valadares, Felipe Oliveira și Deco Fernandes au marcat golurile victoriei Informaticii.

Primul joc din noua stagiune în fața propriilor fani va fi programat în 4 septembrie, când în sala Constantin Jude vine ”vecina” Muncitorul Reșița.

LĂSAȚI UN MESAJ