Start în ediția aniversară a Superligii

233

Campionatul intern de rugby pornește sâmbătă la drum cu ediția aniversară – ediția 100! SCM Timișoara Saracens este campioana în exercițiu pe care toți o vor vâna în primul sezon revenit pe sistemul toamnă-primăvară.

Superliga Națională începe sâmbătă o ediție cu totul specială, cea care aniversează 100 de ani de competiții oficiale în România. Pe de altă parte ediția actuală revine la sistemul de desfășurare toamnă-primăvară după ani buni în care s-a preferat sistemul sovietic primăvară-toamnă. O serie de alte modificări au fost aduse la regulament, cea mai importantă e cea cu privire la limitarea numărului de străini ce pot fi trecuți pe foaia de joc la 8.

Ca în fiecare an Timișoara se numără printre marile favorite la câștigarea titlului. Campioana în exercițiu e în pole-position în ceea ce privește șansele triumfului alături de vicecampioana CSM Știința Baia Mare și Steaua București, echipa ce s-a întărit cel mai mult în această vară. Pentru celelalte locuri ale clasamentului se vor lupta Dinamo București, Universitatea Cluj, CSM Olimpia București și nou-promovata Politehnica Iași.

Se anunță un campionat disputat mai ales că foarte probabil România va avea în viitor două echipe în cupele europene, astfel că miza este mai mare. Timișoara a câștigat deja Cupa României și și-a trecut practic în cont accederea în eurocupe pentru stagiunea 2017-2018.

Prima etapă a Superligii se desfășoară fără campioni, elevii lui Grainger Heikell având liber din cauza numărului impar de echipe. Bănățenii vor intra în foc din etapa a doua, atunci când primesc vizita băimărenilor. Va fi prima partidă a verii pentru Saracens, singura echipă ce nu a disputat niciun amical în această perioadă.

”Am preferat să nu jucăm amicale. Nu ne-ar fi ajutat prea mult. Ne așteaptă o toamnă lungă și avem nevoie de energie să o terminăm așa cum trebuie. Avem destule meciuri în care ne putem regla jocul”, au punctat oficialii din Ronaț vizavi de faptul că sistemul din Superligă îți permite să recuperezi foarte ușor terenul pierdut în prima parte.

În prima rundă a Superligii se joacă sâmbătă meciurile: CSM Știința Baia Mare – Politehnica Iași, Steaua București – Universitatea Cluj; și duminică CSM Olimpia – Dinamo București.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.