Stânga e în derivă, dar pe unde o fi Dreapta!

129

Ecuația pare simplă, dar cum — pe aceste meleaguri — ce e azi valabil, mâine devine istorie nefolositoare, a spune că cineva, întreg la minte, știe limpede ce va urma în lumea politică românească prin martie, să zicem, ține de vrăjitorie în toată regula.

În vreme ce partidul care a zdrobit, acum un an, la alegerile parlamentare, restul faunei politice interne, obținând un halucinant 45 la sută, PSD, firește, plutește într-o guvernare tot mai buimacă, ceilalți, liberalii și useriștii, care azi ar trebui să sară binișor de 40 de procente în susținerea la vot, fac și ei ce pot: un balet politic naiv și, tocmai de aceea, fără vână și fără seducție.

Când liderul forte al partidului aflat la putere, coborât parcă din menajeria politică sud-americană, tipică anilor ’70–’80, pare (măcar pare!) descumpănit sub salba loviturilor procurorilor pentru fapte de corupție „di granda”, te-ai aștepta ca Opoziția, liberalii în primul rând, să dea, în sfârșit, senzația că există cu adevărat. Doar că, numai cu o moțiune de cenzură abia șoptită din vârful buzelor rujate cu stil, nu încape vorbă, ale eternelor „principese” din fruntea PNL, doamnele Turcan și Gorghiu, nu se face nici vacanță de Crăciun și nici primăvară pentru susținătorii, deloc puțini, totuși, ai dreptei autohtone. Care s-au săturat, pe bună dreptate, de bizareriile și poticnelile nătângi ale actualei puteri.

Dar cine, de la liberalii actuali, are capacitatea de a relansa partidul și, implicit, de a reveni, cândva, într-un interval de timp ceva mai scurt decât veacul, la putere?

Voci liberale timide, un soi de Casandre mai degrabă speriate de propriile lor profeții, ar spune ca Ludovic Orban e omul potrivit în această bătălie cruntă cu PSD, acest veșnic mamut al politicii românești de ieri, de azi și, mă tem, de mâine. O fi fiind dl Orban așteptatul „salvatore della patria” în încleștarea pe viață și pe moarte cu inșii neduși la biserică și mereu prieteni cu Teldrumurile de toate nuanțele de teapa lui Liviu Dragnea, Tudose, Bădălău, doar că, până acum, n-a demonstrat aproape deloc că el e liderul capabil de o asemenea „bărbăție”. Iar dacă îți mai arunci câte o privire prin țară, prin filialele județene ale PNL, vezi, mai peste tot, dihonie, lupte intestine la greu, și, mai deloc, unitate autentică și liberali locali cu stofă de lideri pursânge.

Cazul Timișului este cea mai tristă dovadă în acest sens, unde șeful filialei, Nicolae Robu, le trage, din greu, smetii peste cefe, cui credeți?!, propriilor săi primari, din o bună parte din comunele județului. Primarul Timișoarei continuă neostoit să-și marteleze propriii camarazi politici (buni, răi, foști pedeliști, contează prea puțin, acum, trecutul lor politic), în loc să-și desfacă „pieptul de aramă” și să intre cu adevărat în bătălia pentru recâștigarea județului cu pesediștii locali.

Astfel încât, în pofida faptului evident că PSD decontează tot mai vizibil ieșirile în decor ale liderilor săi în relația cu mediul de afaceri, cu Justiția, și chiar cu propriii săi susținători de-o viață, șansele ca actuala Opoziție să devină curând o variantă solidă la guvernare aduce tot mai mult cu posibilitatea de a seduce o… fantomă !
Vorba marelui Poet : Era pe când nu s-a zărit, azi o vedem, și nu e !

LĂSAȚI UN MESAJ