14.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara a inaugurat un bloc operator de chirurgie pediatrică robotizată, dotat cu un robot Da Vinci de ultimă generaţie – foto-video

Robotul chirurgical Da Vinci lucrează cu acurateţe şi înaltă precizie şi va fi utilizat în intervenţii de chirurgie a malformaţiilor renale, digestive, genitale, ale sistemului respirator şi chirurgie oncologică.

Întrucât un robot medical similar pentru adulţi este deja funcţional la Spitalul Judeţean Timişoara de peste trei ani, primele operaţii de la ”Louis Ţurcanu” vor fi efectuate la început în colaborare cu medicii de acolo, specializaţi în Israel şi Franţa, care au deja expertiză.

Şeful Clinicii de Chirurgie Pediatrică a Spitalului de Copii ”Loius Ţurcanu”, dr. Eugen Boia, a declarat, marţi, presei că de acum se va putea asigura o asistenţă chirurgicală net superioară pentru copii şi adolescenţi, întrucât utilizarea robotului presupune intervenţii minim invazive, pierderi de sânge mai reduse, suferinţă mai puţină, spitalizare de scurtă durată şi recuperare mai rapidă a pacientului.

”Această investiţie prezintă avantaje pentru cercetarea ştiinţifică, va oferi date mult mai clare privind eficienţa acestei tehnici în comparaţie cu cele clasice. Educativ, Timişoara câştigă experienţă în chirurgia robotică şi are şansa de a deveni centru de pregătire pentru colegii din ţară şi străinătate”, a afirmat prof. Eugen Boia.

”Prin dotarea blocului operator cu acest robot ultraperformant Da Vinci, chirurgia pediatrică timişoreană de la ”Louis Ţurcanu” îşi găseşte locul într-un club select de specialitate. Este unic în această parte a Europei, spitalul este foarte bine cotat, are medici deosebiţi, cu rezultate foarte bune, iar primăria va continua să finanţeze acest obiectiv”, a afirmat primarul Nicolae Robu.

Robotul medical a fost achiziţionat de Fundaţia Botnar din Elveţia şi donat Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Victor Babeş” din Timişoara, în cadrul proiectului intitulat ”Implementarea chirurgiei robotice la pacienţii pediatrici”, care se va derula pe parcursul a cinci ani (2018 – 2022) la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu”, iar primăria a pus la dispoziţie gratuit spaţiul necesar amenajării blocului operator. Valoarea aparatului a fost de 2,4 milioane de euro, iar a întregului proiect se ridică la 5 milioane de euro.

În cadrul aceluiaşi proiect, Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Victor Babeş” s-a angajat să finanţeze întreţinerea robotului şi consumabilele pe parcursul celor cinci ani.

sursa: Televiziunea Medicală

Alte subiecte :

Undă verde pentru construirea unui spital nou în Timișoara

Dominic Fritz, primarul Timișoarei și Mehita Fanny Sylla, Manager Regional, Banca Mondială - Corporația Financiară Internațională (International Finance Corporation, IFC) au...

Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town

Imaginația este una dintre aptitudinile pe care cei mici o pot modela până când nimic nu li se va mai părea imposibil, iar orice...

Citește și :