Spitalele din Timişoara abia mai găsesc personal specializat! „În curând, vom ajunge să împingem noi cărucioarele cu bolnavi!”

11929

Dacă în urmă cu vreo câțiva ani personalul medical (medici, asistente medicale, infirmiere) se înghesuia din răsputeri să se angajeze la marile spitale timișorene, acum – deși Ministerul Sănătății a deblocat multe din posturile înghețate în vremea guvernării Boc – foarte puțini specialiști din sănătate aleg această variantă.

Există, nu mai este o noutate, un exod incredibil al medicilor și asistenților medicali, deopotrivă, către țările bogate, care își permit să le ofere acestora salarii de ordinul miilor bune de euro.

O situație de acest gen se petrece inclusiv la cel mai mare spital din Vestul României, Spitalul Județean din Timișoara!

Potrivit afirmației managerului acestui spital, profesor doctor Marius Craina, situația este de-a dreptul disperată mai ales în privința salariaților din domeniul auxiliar, cum ar fi oamenii de serviciu, salariații de la întreținere, dar și la capitolul infirmiere și asistenți medicali.

„Cea mai gravă problemă o avem în privința infirmierelor și a asistenților medicali, care având salarii de încadrare de până în 1000 de lei, practic, câștigă în mână vreo 800 de lei. Nu e deloc în regulă o asemenea salarizare, câtă vreme noi am avertizat tot timpul că în acest fel se vor închide, pur și simplu, unele spitale. Nici medicii tineri nu se mai înghesuie să vină la Județean, unde, fiind un volum enorm de muncă, aceștia preferă să plece direct afară, pe bani adevărați și pe o normă medicală mult mai lejeră” , trage un semnal de alarmă doctorul Craina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.