Spectacolul din Rozelor începe de miercuri

204

Nisipul din Parcul Rozelor se încinge începând din această săptămână. Cel mai important turneu de volei pe plajă găzduit de țara noastră demarează miercuri cu meciurile din calificări.

Pentru al doilea an la rând Timișoara se numără printre puținele locații incluse pe harta beach-volleyului european feminin. CEV Satellite 2016 se va desfășura între 6 și 9 iulie la baza cocheta din Parcul Rozelor. Vorbim aici de o bază mărită față de anul trecut și mult schimbată în bine. ”Am adăugat 500 de locuri în tribună, cred că avem o capacitate de 1000 de locuri. Suntem mai bine organizați și am adus câteva îmbunătățiri acestui turneu, dar în primul rând suntem încântați că reușim să organizăm acest turneu al doilea an la rând”, spun organizatorii.

Voleiul pe plajă a cunoscut o creștere importantă în ultimii ani, iar acest lucru se simte și în Timișoara în special datorită populării acestui sport prin organizarea mai multor turnee în Parcul Rozelor. ”Voleiul pe plajă este un spectacol în primul rând. Îi așteptăm pe spectatori la acest turneu să se delecteze pentru că fără spectatori sportul nu are savoare. Anticipăm un nivel ridicat din punct de vedere tehnic pentru această ediție pentru că echipele sunt mai bine clasate față de anul trecut. E greu de spus pe cine am paris, anul trecut a câștigat o echipă venit din calificări demonstrând că orice e posibil”, a subliniat Dan Jitaru, antrenorul echipelor naționale.

Turneul începe miercuri cu meciurile din calificări, acolo unde o echipă românească alcătuită din Ioana Ordean și Angelica Podină va fi implicată în lupta pentru accederea pe tabloul principal. Direct pe tabloul sunt acceptate două cupluri locale: Adriana Melniciuc/Diana Tătaru și Florina Murariu/Sorina Miclăuș.

Fără cele mai bune românce

Din păcate cea mai bună echipă feminină din țară, cea alcătuită din sătmărencele Beata Vaida/Adriana Matei nu va fi la startul turneului. Singurul team profesionist din țară absentează din cauze obiective; cele două jucătoare își dau bacalaureatul în această perioadă. ”Nu sunt acum aici pentru că au bacalaureatul. Ne-am fi dorit mult să fim aici să adunăm puncte pentru că țelul nostru este calificarea la Olimpiada din 2020 de la Tokio. Ele s-au specializat pe beach-volley și numai asta ne antrenăm tot anul.

Dar pe fete le veți vedea mai des din toamnă pentru că vor veni în orașul vostru la facultate și vor juca și pentru Universitatea de Vest în competițiile universitare”, a subliniat antrenorul celor două, Adrian Pricop, un timisorean stabilit in Satu Mare.

Turneul din Rozelor începe miercuri, ora 10, după spusele supervizorului tehnic din partea CEV, suedeza Gehlin Hellgren Kristina. Joi și vineri sunt programate meciurile de pe tabloul principal, iar sâmbătă este rezervată semifinalelor și finalelor.

Timisoara Satellite 2016 este organizata de cluburile UVT Agroland Timișoara, CSM Timișoara, Primăria Timișoara sub egida Federației Române de Volei. Premiile acordate sunt în valoare de 7.500 de euro, însă costul total al organizării trece de 20.000 de euro.

 

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ