„SPA-urile antice” din vestul țării au rămas în anonimat! „Cândva, locul de relaxare al dacilor și romanilor”

768

Două dintre cele trei centre de tratament cu ape termale cunoscute din Antichitate în provincia romană Dacia se află în județul Hunedoara, la Geoagiu Băi și în apropiere de Călan, pe Valea Streiului, al treilea fiind la Băile Herculane.

Ruinele fostului SPA daco-roman de la Geoagiu, numit Germisara, și cele ale băilor dacilor de la Aquae – Călan au rămas în anonimat, chiar dacă în jurul lor s-au ridicat de-a lungul timpului complexe turistice mai mult sau mai puțin rentabile. „Stațiunile antice” au fost bogate în vestigii arheologice prețioase: din Germisara provin 11 plăcuțe de aur, aduse ca ofrande de antici zeităților, iar din Călan s-au păstrat mai multe monumente care atestă importanța Aquae, pentru romani, în urmă cu aproape două milenii. Acum, cei care vizitează vechile așezări pot vedea, dincolo de gardul care le înconjoară, ruinele unor bazine imense de apă termală, locuri în care strămoșii noștri își căutau tămăduirea și ale unor construcții antice mai puțin cercetate.

Aquae Călan

Băile de la Aquae Călan au fost utilizate de daci şi romani şi au fost amintite de istorici greci cunoscuţi ai Antichităţii, ca Ptomeleu, însă în prezent puţini sunt cei care dacă ajung prin zonă le ştiu povestea. „Izvoarele termale şi solul fertil al Luncii Streiului au impus Aquae ca o statio pe drumul ce lega Ulpia Traiana de Apulum. Din vechile thermae s-au mai păstrat doar bazinul cioplit în stâncă, utilizat de locuitorii din împrejurimi până în zilele noastre. Ansamblul bazin – canal, datorită formei sale păstrate în timp, a fost denumit Lingura romană”, scria istoricul Alexandru Voinea.

II. 1. baile

Fostele terme antice de la Aquae, din care se poate vedea bazinul cu perimetrul de 100 de metri, săpat în stâncă, au fost lăsate de izbelişte şi se degradează continuu. Gunoaiele se amestecă cu mâlul de pe fundul bazinului, în mlaștina cu apă de peste 20 de grade. Nu există o cale de acces spre monument, în afara celei care presupune intrarea în complexul privat Băile Călan, contra-cost, informa Ioan Vîlcelean, președinte al Comisiei pentru analiza şi verificarea situaţiei monumentelor istorice din Călan, înființată de Consiliul Local al orașului.

„La acest monument istoric nu se respectă legislaţia în vigoare în privinţa întreţinerii şi exploatării. Nu este asigurată paza, integritatea şi protecţia, nu se asigură efectuarea lucrărilor de conservare, consolidare şi restaurare, reparaţii curente şi întreţinere a acestora, nu există semnul distinctiv şi sigla care marchează calitatea de monument istoric”, arăta raportul. Anul trecut, consilierul local propunea amenajarea unui drum de servitute până la monument, marcarea zonei prin panouri și realizarea unui proiect de restaurare. „Situația a rămas neschimbată”, spune acum Ioan Vîlcelean.

SPA-ul antic

Ruinele Germisarei, aflate în centrul stațiunii Geoagiu sunt într-o situație similară. Au fost cercetate sistematic și restaurate parțial la mijlocul anilor 1980, când în urma săpăturilor arheologice au fost descoperite 11 plăcuțe votive de aur și numeroase alte artefacte antice prețioase. Locul de relaxare al dacilor și romanilor, împânzit de sanctuare şi monumente închinate nimfelor şi zeităţilor tămăduitoare din panteonul greco-roman este acum îngrădit și pustiu, iar puțini turiști ajung să se plimbe printre ruinele sale.

Baile_termale_romane_-_Geoagiu_Bai

Potrivit istoricilor, Germisara a fost în Antichitate un adevărat centru SPA, frecventat de cei mai înstăriţi locuitori ai Daciei romane. Întreaga zonă era sacră, iar centrul cultului îl constituia tocmai bazinul natural, craterul din care izvora apa, afirmau arheologii Ioan Piso şi Adriana Rusu Pescaru într-o cercetare dedicată așezării. „Germisara ar putea fi amenajat astfel încât turiştii să poată vedea aici cum funcţiona acest complex”, afirmau arheologii care au efectuat cercetări în sit.

sursa: zhd.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.