Sorin Maxim rămâne la conducerea Asociației Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din Romania

262

În această săptămână, la București, a avut loc întâlnirea Adunării Generale a Asociației Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România – ROREG. Principalele subiecte de pe ordinea de zi au vizat: armonizarea activităților celor 8 Agenții pentru Dezvoltare Regională (ADR) din România în demersurile de implementare ale Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020, alegerea noii conduceri a Asociației ROREG, precum și stabilirea unui plan de activități pentru următorii 2 ani.

Sorin Maxim, președintele ROREG, a prezentat activitățile care au fost desfășurate în cadrul Asociației în perioada aprilie 2015 – octombrie 2017. De asemenea, au fost purtate discuții privind corelarea activităților de evaluare și selecție a proiectelor, precum și a sistemului de implementare și monitorizare a proiectelor contractate în cadrul POR 2014-2020.

Totodată, în cadrul reuniunii de la București, a fost aleasă noua conducere a Asociației ROREG pentru un mandat de doi ani. Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest, a fost reconfirmat în funcția de președinte al Asociației ROREG, iar vicepreședinți au fost aleși doamna Marilena Bogheanu, director general ADR Sud-Vest Oltenia, și domnul Vasile Asandei, director general ADR Nord-Est.

În ceea ce privește planurile de viitor, noua echipa de conducere a Asociației ROREG a propus organizarea în anul 2018 a unei conferinţe naționale, Forumul Regiunilor, un eveniment de promovare a regiunilor și a domeniului dezvoltării regionale. De asemenea, Asociația ROREG va continua să acționeze ca interfață în relația cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene şi autoritaţile centrale pentru o abordare unitară și comună asupra aspectelor şi intereselor care vizează implementarea POR 2014-2020.

La reuniunea din București au participat directorii generali ai ADR Nord-Est – domnul Vasile Asandei, ADR Sud-Est –Luminița Mihailov, ADR București-Ilfov – Dan  Nicula, ADR Sud-Vest Oltenia – Marilena Bogheanu, ADR Vest – Sorin Maxim, ADR Nord-Vest – Marcel Boloș, iar ADR Sud-Muntenia și ADR Centru au fost reprezentați de directorii Organismelor Intermediare pentru Programul Operațional Regional – Mariana Vișan, respectiv Dan Popa.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.