Solicitare pentru senatori: reintroducerea sancţiunilor pentru coordonatorii de doctorate plagiate

109

Universitatea din Bucureşti (UB) solicită Senatului să reintroducă în lege, sancţiunile aplicate profesorilor şi cercetătorilor care coordonează teze de doctorat dovedite a fi plagiate, care au fost eliminate de Camera Deputaţilor. Echivalarea diplomelor ar trebui făcută direct de universităţi având în vedere că birocraţia de la nivelul organelor abilitate îngreunează şi amână echivalarea foarte mult, se arată într-o scrisoare deschisă a Universităţii din Bucureşti.

„Conform Metodologiei CNRED, candidaţii din UE şi SEE care doresc să-şi continue studiile sau să obţină un post potrivit pregătirii superioare sunt obligaţi să urmeze o procedură îndelungată şi deosebit de greoaie, de multe ori de neînţeles pentru aceştia. Candidaţii depun sau trimit prin poştă, fără a obţine un număr de înregistrare de la Minister, copii legalizate ale documentelor de studii, precum şi traduceri legalizate în limba română. În special, aceste traduceri legalizate sunt greu de procurat, implicând, din partea candidaţilor deplasări la consulate sau ambasade aflate în alte oraşe decât cel de reşedinţă. Termenul pentru validarea acestor solicitări este cuprins între 30 şi 90 de zile, cel din urmă fiind stabilit pentru recunoaşterea titlului ştiinţific de doctor. Considerăm că aceste termene sunt prea lungi, astfel încât ajung în multe cazuri să blocheze accesul la înscrierea la studii sau concursuri”, se arată în scrisoarea deschisă a Universităţii din Bucureşti adresată conducerii Ministerului Educaţiei.

Universitatea aminteşte că potrivit principiilor declaraţiei de la Bologna, diplomele de studii obţinute în Uniunea Europeană (UE) şi Spaţiul Economic European (SEE) sunt echivalente.

Deputaţii au adoptat, miercuri, mai multe amendamente aduse de OUG nr. 4/2016, eliminând din rândul sancţiunilor dispuse în caz de plagiat retragerea calităţii de conducător de doctorat, a titlului didactic universitar sau a gradului de cercetare, retrogradarea şi desfacerea contractului de muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ