Șoferii scapă de aglomerație. Liber la circulație pe patru benzi, la una dintre ieșirile din Timișoara!

357

Veste bună pentru șoferii din Timișoara! Au liber să circule pe Calea Martirilor, pe patru benzi, de la strada Mureș spre Giroc.

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a anunțat că lucrările avansează rapid, iar de joi după-amiaza a fost deschisă circulația între strada Mureș și localitatea Giroc.

“La 18.44, am dat drumul la circulație pe 4 benzi, pe Calea Martirilor, între str. Mureș și frontiera Timișoara-Giroc. Se trage tare pe tronsonul Mureș-Prezan. Cu certitudine, până la venirea iernii, carosabilul va fi gata integral, cu ambele straturi de asfalt așternute și cu marcajul realizat, de la Prezan până la frontiera Timișoara-Giroc”, a scris pe Facebook primarul Timișoarei.

Șantierul pentru extinderea la patru benzi a Căii Martirilor a început în toamna anului 2016. Proiectul mai include amenajarea de piste pentru biciclete și trotuare noi.Valoarea lucrărilor este de 2,2 milioane de lei, bani de la bugetul local.

LĂSAȚI UN MESAJ