14 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Șoferii bănațeni și din toată țara riscă să rămână fără talon! Ce li se pregătește în curând de către autorități…

Autoritățile române pregătesc includerea în legislație a unei noi măsuri menită să reducă numărul mașinilor neconforme care circulă pe șosele. Urmare a unei directive a Comisiei Europene, noul act normativ va duce la suspendarea certificatului de înmatriculare pentru cei care nu au realizat la timp Inspecția Tehnică Periodică (ITP) a mașinilor.

Ministerul de Interne, împreună cu Registrul Auto Român (RAR) şi Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) au decis să trimită Guvernului o nouă propunere de act normativ menită să reducă sau chiar să elimine din circulaţie maşinile ai căror proprietari nu s-au prezentat în intervalul stabilit la Inspecţia Tehnică Periodică (ITP). Astfel, dacă în acest moment legislaţia prevede obligativitatea şoferilor de a se prezenta cu maşina la centrele ITP autorizate RAR o dată la doi ani pentru a primi dreptul de circulaţie pe drumurile publice în funcţie de starea tehnică a maşinii, însă lipsa certificării ITP este sancţionată doar printr-o amendă, în curând, şoferii maşinilor fără ITP vor rămâne fără certificatul de înmatriculare (talon).

Mai concret, când certificarea ITP expiră, RAR va trimite automat o notificare către DRPCIV care suspendă imediat certificatul de înmatriculare în baza de date. Aceeaşi informare, ajunsă şi la Poliţia Rutieră, va duce la oprirea în trafic a maşinilor cu talonul suspendat şi reţinerea acestuia până la obţinerea certificării ITP. În plus, şoferii care circulă cu astfel de maşini vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 1.200 şi 2.000 de lei.

O altă problemă rezolvată – în opinia oficialilor din Ministerul de Interne – prin noile măsuri care vor fi adoptate este cea a deţinătorului din acte al unui vehicul abia vândut. Cum în prezent, în multe cazuri, cumpărătorul unui vehicul de ocazie „uită” să înmatriculeze maşina pe numele său circulând cu vehiculul rămas pe numele fostului proprietar, acesta din urmă primind în continuare eventualele amenzi, legislaţia va prevede ca, în termen de 90 de zile după radierea vehiculului de către vânzător, noul proprietar să fie obligat să înmatriculeze maşina pe numele său. În caz contrar, prin colaborarea dintre primării, administraţii financiare şi poliţie, şoferii aflaţi în culpă (noii proprietari) vor fi opriţi în trafic şi amendaţi cu până la 2.000 de lei.
Verificarea mai strictă a vehiculelor de ocazie şi a procesului de testare a acestora va fi completată cu verificări mai intense în trafic. „RAR utilizează analize statistice complexe, pe baza cărora calibrează răspunsul cel mai adecvat din punct de vedere cost-beneficiu, inclusiv în ceea ce priveşte activitatea de efectuare şi supraveghere a ITP. Astfel de analize statistice confirmă evident o creştere a procentelor de neconformitate înregistrate la vehiculele mai vechi şi, de asemenea, ne-au furnizat vârsta medie a vehiculelor ce compun parcul auto naţional activ. Astfel, această vârstă medie a vehiculelor se situează pe un trend crescător începând din anul 2009 când valoarea era de 8,63 ani, ajungând anul trecut la valoarea de 12,06 ani”, menţionează şeful RAR.

Sursa:capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă...

Un nou pod peste Bega și o pasarelă pentru pietoni în zona centrală a Timișoarei

Timişoara va avea un nou pod peste Bega, dar şi o inedită pasarelă pietonală. Lucrările vor putea demara în 2025, iar termenul de realizare...

Citește și :