Sinergy de Timișoara continuă peste ani la Cluj

281

Exponent de seamă al noii generații de artiști plastici timișoreni ce nu mai are nevoie de prezentări speciale, Costin Brăteanu începe să fie recunoscut și în țară. Că peste hotare este de mult timp un nume important.

Expoziția „The Traveller’s Dream”, cuprinzând aproximativ 30 de lucări de pictură abstractă, nonfigurativă, realizate de către artistul timișorean, va fi vernisată la Orsini Art Gallery din Cluj-Napoca, situată pe str. Constantin Brâncuși nr. 144/1 la invitația d-lui Mircea Ursu, pe 20 octombrie, ora 18:00.

Lucrările sunt inspirate de locuri misterioase, fantastice și de simbolurile descoperite acolo. Artistul realizează o călătorie prin Assam (India), Lacul Orta (Italia), castelul Du Bost (Franța), Bretania-Vitre (Franța), clisura din Sicevo (Serbia),frumoasa Roztocza (Polonia) și alte locuri care au creat terenul pentru un proces de creație ieșit din comun.

„Lucrările reflectă o stare, atmosfera locului, iar procesul de naștere, pentru mine, este magic.[…] Magia realizării, nașterii, genezei, supriza melanjului de elemente, culori, compoziția mă face să nu mă pot despărți de aceste piese”, povestește Costin Brăteanu.

Artistul Brăteanu este, de asemenea, curator al Gernik Art Camp (12 ediții), al Stefan Jäger Art Symposium (4 ediții), al Transylvania Art Camp (prima ediție), precum și curator al International Art Symposium Tigami Lala/Marrakech (2015).

Realizarea propriu-zisă a picturilor se corelează cu participarea artistului la o serie de simpozioane, tabere de creație sau colonii artistice în India, UAE, Egipt, Franța, Italia, Serbia, Polonia, România, Turcia. Tablourile, în general, au dimensiuni mici și au valoare documentară, țin locul unui jurnal, constituind demersuri, schițe sau crochiuri, executate la fața locului și pornesc de la elemente recognoscibile din natură și modele etnografice.

Conceptul expoziției “The Traveller’s Dream” este o extensie sau o continuare a unei expoziții anterioare, intitulate „Sinergy”, ce a avut loc la Galeria Pygmalion din Timișoara, în noiembrie 2014, alături de artista poloneză Anna Daria Merska.

Acest „The Traveller’s Dream” este de fapt un inedit ghid turistic realizat cu alte mijloace decât cu deja banalizatul aparat foto. Artistul vede, înțelege si transpune pe pânză sentimentele și senzatiile sale. Și indeamnă publicul să vadă și să dezlege noimele ascunse sau abia perceptibile în felul specific fiecăruia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.