Și tunurile Reșiței au scris istoria României

281

Au scris tunurile istoria patriei? Și, pe cale de consecință, au scris o parte din această istorie și tunurile fabricate la Reșița? Sunt întrebări care derivă dintr-o necesară reabilitare a unui trecut obsedant, într-o anumită măsură. Obsedant, pentru că încă avem a-i împărtăși seva rădăcinilor, mai mult sau mai puțin glorioase.

Discuția despre tunuri și despre tunurile reșițene în special și-a găsit însă o acută și necesară actualizare. Dacă de ani de zile vorbim despre declinul industrial al capitalei Banatului Montan, referindu-ne la construcțiile de mașini sau la activitatea siderurgică, n-ar trebui să uităm că Reșița a fabricat tunuri. Astfel că se impunea de la sine fixarea acestei istorii onorante într-un volum care avea să fie unul eveniment. Așa s-a și întâmplat. Cartea a fost scrisă de generalul de brigadă (r) Adrian Marinescu, fost director al Uzinei Mecanice Reșița și de colonel (r) Ion Tănasie. Deși a fost scris în 1997, volumul a fost adnotat, completat și lansat luni, la Reșița, în cadrul manifestărilor complexe intitulate ”7 zile – 7 arte”. Cartea se numește ”Tunurile Reșiței. O istorie fierbinte” și e apărută la Editura Semne. Un volum complex, cu valențe memorialistice dar mai ales cu profunde elemente istorice și tehnice. O lucrare apărută pe fondul unei frustrări întinse pe zeci de ani, în care nimeni, nicio guvernare nu a fost în stare să aducă de lucru la UMR (Uzina Mecanică Reșița), lăsând-o chipurile în conservare, cu 90 la sută din puținul personal rămas alcătuit din paznici. Ca și alte premiere industriale reșițene din a căror nostalgie ne mai hrănim și azi, fabricația de tunuri și mitraliere grele a intrat într-un nemeritat declin, pentru că măcar aici s-ar fi putut găsi piață. Dar, până la urmă, cartea este dedicată, așa cum spun autorii, ”miilor de truditori cu brațele și cu mintea, care au trecut prin uzina reșițeană de tunuri, conturându-i destinul cu pilduitoare amgajare, nu pot fi mai îndreptățiți consilieri de imagine decât tunurile durate de ei. Cu un strop de simțire în structura lor intimă – tunuri metaforă!New știm continuatori de tradiție. Uzina a fost forța de laser a conștiințelor responsabile și lucide, strânsă mănunchi și dirijată spre un țel de aleasă noblețe: tăria oștirii, brațul înarmat al Patriei.”

Despre volumul lansat la Casa de Cultură din Reșița, în prezența unui public foarte numeros, au vorbit prof. univ. Dr. Gheorghe Popovici, de la Universitatea Eftimie Murgu din Reșița, jurnalistul de război Mario Balint, generalul Ioan Ion, fost și el director al uzinei și, nu în ultimul rând, autorul principal, gen. br. (r) Adrian Marinescu, fost consilier local, inginer și scriitor, o personalitate de netăgăduit a Reșiței. Gen. Marinescu a făcut un serviciu imens istoriei industriale a Banatului, prin acest volum deosebit, care a fost trimis tuturor instituțiilor militare academice românești dar poate va fi și un semnal de alarmă asupra colbului gros al indeciziei, al nepăsării politice, așternut pe munca de generații a acestor oameni deosebiți.

Ar fi multe de spus despre tunurile Reșiței. Aici s-au tunuri antiaeriene Vickers, în detrimentul uzinelor Skoda, obuziere de 100 și 122 mm, aruncătoare, muniție de șrapnel, tunuri antitanc de 75 mm, tunuri în turelă pentru forțele maritime sau fluviale, tunuri în turelă pentru tancuri, baterii de tunuri antiaeriene și multe altele. Dacă privim această producție printr-o lentilă belicoasă, cineva ar putea spune că Reșița a fabricat moarte. Lucrurile sunt însă mai complexe. Vorbim totuși de o istorie militară axată predominant pe apărare. Elemente valabile și astăzi, într-un context poate mai complicat.

LĂSAȚI UN MESAJ