Sesiune regională de informare în programul „Dezvoltarea IMM-urilor din România”/ „SMEs Growth Romania” VIDEO

146

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a organizat azi, miercuri, 30 mai, o sesiune de informare mult mai neobișnuită decât de obicei. Ineditul a constat în partenerul extern cu care colaborează de această dată pentru atragerea proiectelor eligibile de a fi finanțate cu fonduri ce vin din afara spațiului european comunitar. Mai exact, este vorba de una din cele mai puternice economii ale continentului, dar ce nu face parte din UE, adică Norvegia.

A fost prezentat publicului doritor programului „Dezvoltarea IMM-urilor din România”, parte din schema mai largă de finanțare: Granturile Spațiului Economic European (SEE) și norvegiene pentru perioada 2014-2021. La întâlnire au luat parte reprezentanți ai companiilor românești care desfăsoară activităti în Regiunea Vest, precum și reprezentanți ai administratiilor publice locale, organizațiilor de sprijin pentru sectorul de afaceri, firmelor de consultanță etc.

Programul „Dezvoltarea IMM-urilor din Romania” face parte din granturile SEE și norvegiene pentru perioada 2014-2021 și își propune să contribuie la creșterea durabilă și intensificarea creării de valoare în sectorul de afaceri din România. Programul va urmări să stimuleze și să dezvolte parteneriate de afaceri pe termen lung între parteneri din Islanda, Liechtenstein, Norvegia și România, bazate pe dezvoltarea afacerilor și inovare.

De asemenea, va încuraja proiectele implementate în parteneriate bilaterale într-una dintre cele trei arii principale dorite: Inovare Verde în Industrie, ICT (Tehnologia Informației și a Comunicațiilor), Creșterea Albastră (dezvoltarea durabilă a sectorului marin și maritim).

Bugetul alocat programului este în valoare de 45.000.000 Euro. Pentru primul apel de propuneri de proiecte, bugetul disponibil este de 21.083.334 Euro. Grupul țintă principal al programului este format din întreprinderi private românești, cu prioritate întreprinderile mici și mijlocii.

În cadrul sesiunii de informare de la Timișoara, reprezentanții Innovation Norway au prezentat elementele principale ale programului de finanțare, precum: criterii de eligibilitate pentru solicitanți și parteneri, procedura de depunere a cererilor de finanțare. Întâlnirea s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri cu privire la condițiile de finanțare ale programului.

Directorul de programe Innovation Norway, Knut Ringstad, a explicat de ce este rentabil ambelor părți să se implice într-un program de finanțare, cu un partener din afara UE.

Sorin Maxim, directorul ADR Vest a arătat că cei din Norvegia sunt unii din cei mai competitivi parteneri de afaceri ai agenției prin volumul redus de birocrație implicată în derularea proiectelor, dar și prin sumele alocate proiectelor.

Ca un exemplu că afacerea deja funcționează, a venit la dezbatere reprezentantul unei firme din Sibiu ce a explicat cum au reabilitat o afacere ce avea consumuri mari și unele pierderi tehnologice. Acum, prin aportul specialiștilor norvegieni și prin fondurile obținute au ridicat nivelul calitativ al produselor lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.