Servesc patria! (II)

265

Înainte de a fi locotenent, Marian Tuţă fusese boxer. Avea un nas bine turtit şi doi ochii verzi pe care, dacă îi fixa-n tine, ţi se confirma brusc legenda că armata română poseda arme care făceau să dispară divizii întregi. Poate nu chiar divizii, dar câte-un soldat ici-colo în mod sigur. Aveai impresia că te volatizezi când te privea tovarăşul locotent Tuţă şi când îţi strecura, printre dinţi, un „sssoldatuleee…“. Simţeai că efectul Coandă, cu care topiserăm, în ’68, tancurile ruseşti care au vrut să ne invadeze, se repeta, după 20 de ani. Ca-n Dumas. Dar tovarăşul locotenent n-a jucat cu bocancii-n gură pe nimeni din plutonul pe care-l avea în subordine, şi nici nu „i-a f…t una“ vreunuia dintre noi. Ne avertiza doar că „dacă îţi f… una…“, dar n-a acţionat asupra niciunia dintre ai noştri. Ai lui. În schimb, am fost martorul unei lovituri pe care comandantul nostru a aplicat-o rapid şi scurt – extrem de rapid, aproape invizibil – unui sergent de la trupă, care îl tot fezanda pe un camarad. Abia peste vreo şase ani am mai văzut, într-un film cu Steven Segal, o scenă asemănătoare. Dar parcă domnului Tuţă i-a ieşit mai din… încheietură, mai cu talent!

Frecam holul dintre cele cinci – trei pe-o parte, două pe alta – dormitoare cu o cârpă îmbibată cu ceară. Şi frecam aşa, ca şi cum ai vrea să ştergi repede şi pentru totdeauna o porcărie scrisă de un copil prost-crescut. Frecam cu râvnă, adică. Cred că nu trecuse o săptămână de când serveam patria şi îmi doream s-o fac ireproşabil. Sergentul intrase în dormitorul nostru şi făcea culcaturi cu unul de-al nostru. Or, cum tovarăşu´ locotenent ne-a ordonat să-i raportăm întâi lui dacă avem probleme, un coleg s-a dus repede la cancelarie – unele lucruri din armată sunt ca la şcoală – şi i-a raportat. Când l-am văzut cât de hotărât vine l’entul pe holul lung şi întunecat, cum conturul îi tot creştea, creştea, creştea, am accelerat mişcarea piciorului drept, încât am simţit că se-ncintă mozaicul sub talpa bocancului. N-am apucat să zic „S’ trăiţi!“, că fostul campion a intrat în dormitor. Şi-a ieşit cu sergentu-n piept.

M-am uitat cu geana. Cuvinte au fost puţine. Şi printre dinţi. „Dacă te mai prind o dată pe-aici, te omorrr…“. Nu mai ştiu dacă replica asta a fost înainte, în timpul sau după lovitura lui Tuţă. Cert e că sergentul a căzut în cur, a alunecat vreo câţiva metri pe holul lustruit de mine, a trecut la… atât de piciorul meu (nici prin cap nu mi-a trecut să-i bag şi eu una nenorocitului), s-a oprit, s-a ridicat şi a rupt-o la fugă.

Mi-a venit să-i trimit un pusi pe podul palmei cu care-l trosnise pe ăla – n-a dat cu pumnul, altfel ar fi trebuit, probabil, să fac o lumânare din ceara rămasă, ca să o pun la capul sergentului –, atât de tare l-am iubit atunci pe comandantul meu. Bineînţeles că am povestit colegilor de pluton scena cu lux de amănunte, le-am aratat cum, unde şi cât, ca să se ştie care e treaba și cine-i șefu’.

(va urma)

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ