Senatorii au votat în pentru începerea urmăririi penale a lui Gabriel Oprea

32

Senatorii au aprobat, miercuri, solicitarea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva senatorului UNPR, Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, acuzat de abuz în serviciu, decizia fiind luată cu 102 voturi „pentru” şi 31 voturi „împotrivă”.

Senatorul UNPR Gabriel Oprea le-a cerut, miercuri, senatorilor să voteze pentru încuviinţarea cererii de începere a urmăririi penale împotriva sa, susţinând că este în interesul său ca adevărul să iasă cât mai repede la iveală.

Oprea a spus, în plenul Senatului care va decide asupra solicitării DNA, că are obligaţia faţă de propria conştiinţă să îşi precizeze punctul de vedere faţă de cererea procurorilor. „Vreau să spun foarte clar că cer să votaţi pozitiv cererea de încuviinţare a urmăririi penale (…) Este datoria procurorilor să verifice orice suspiciune de încălcare a legii şi este obligaţia instituţiilor să facă lumină acolo unde există semne de întrebare. După cum ştiţi, îmi menţin acest punct de vedere. Este în interesul meu până la urmă ca adevărul să iasă la lumină în cel mai scurt timp”, a spus Oprea.

Într-o intervenţie extrem de scurtă în plenul Senatului, liderul UNPR a reafirmat că, faţă de suspiciunile de abuz în serviciu pentru folosirea coloanelor oficiale, se consideră nevinovat. „În legătură cu suspiciunile privind abuzul în funcţie vreau să vă spun, aşa cum am mai făcut-o deja că nu am cerut şi nu am avut nimic în plus faţă de alţi miniştri de interne, unii sunt pe aici prin sală. Consider că nu am abuzat de funcţia ce mi-a fost încredinţată, consider că nu am beneficiat de drepturi sau privilegii în afara legii şi, prin urmare, mă consider nevinovat. Toate argumentele care demonstrează ceea ce declar astăzi vor fi prezentate pe larg în faţa magistraţilor”, le-a spus Oprea senatorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ