Se va ţine de cuvânt? Dragnea a promis că va creşte salariul minim la 1.450 de lei, din 2017

980

Liviu Dragnea a prezentat, încă înainte de alegeri, proiectul de buget general consolidat al PSD pentru 2017, despre care afirma că poate fi votat în Parlament la 10 zile după investirea noului guvern, într-o sesiune extraordinară a Parlamentului, în cazul în care PSD câştigă alegerile.

Cum alegerile au fost câştigate, rămâne de văzut dacă îşi va ţine promisiunea de a mări salariul minim la 1.450 de lei, iar cel mediu la 3.100 de lei, din 2017.

De altfel, şi sindicatele cer un salariu minim de 1.450 de lei pentru 2017. Propunerea sindicatelor pentru salariul minim pe economie aferent anului 2017 este de 1.450 de lei, începând de la 1 ianuarie, a declarat preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, după întâlnirea cu reprezentanţii patronatelor.

„Partea sindicală şi-a făcut lecţiile, a venit pregătită, a transmis un singur mesaj. Propunerea noastră este de 1.450 de lei de la 1 ianuarie”, a spus Dumitru Costin.

Indicatorii pentru constructia bugetului pentru 2017 luati in calcul de PSD:

Produsul Intern Brut – 815 mld lei
Creşterea economică – 5,5%
Cheltuieli totale – 33,8%
Venituri totale – 31,1%
Curs valutar – 4,46%
Inflaţia medie anuală – 1,2%
Salariul minim – 1450 lei
Salariul mediu – 3100 lei
Efectivul salariaţilor cu normă întreagă – 4,95 milioane angajati (+204.000)
Pensia minimă – 520 lei
Punctul de pensie – 1000 lei

PSD estimează cheltuieli de 275,6 mld lei în 2017, adică 33,8% din PIB, faţă de 238,7 mld lei în 2016, din care 65,8 mld să fie cheltuieli de personal.

Principalele ministere care primesc cei mai mulţi bani în 2017 sunt Sănătatea, Educaţia – unde vor fi creşteri salariale chiar din ianuarie, Apărarea şi Transporturile, în această ordine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.