Se întocmesc liste pentru locuinţe sociale, dar acestea lipsesc

1060

Primăria Timişoara a revizuit lista cu persoanele care au solicitat o locuinţă socială după ce au fost evacuate din casele care au fost retrocedate. Sunt 242 de nume pe listă, dar locuinţe sociale de împărţit nu sunt.

Potrivit documentului, pe lista de 242 de persoane sunt cazuri care aşteaptă de peste 20 de ani o casă. Cea mai lungă perioadă de aşteptare o îndeplineşte o femeie care a depus solicitarea în decembrie 1994. Cei mai mulţi timişoreni care aşteaptă o casă socială de la Primăria Timişoara au depus dosarele de peste zece ani.

Momentan, şansele ca aceste persoane să primească o locuinţă de la autorităţi sunt foarte mici. Municipalitatea a cumpărat, în ultimii 25 de ani, un singur bloc de apartamente pe care l-a transformat în locuinţă socială. Cele 109 apartamente au fost distribuite în anul 2014.

În 2013, administraţia Robu promitea că va construi la marginea Timişoarei sute de locuinţe modulare pentru segmentul social. S-a făcut un proiect, apoi lucrurile s-au oprit. Fără prea multe explicaţii, municipalitatea a declarat doar că specialiştii au considerat inoportună construirea de module pe terenurile de la marginea oraşului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.