Se întâmplă în vestul țării. Părinții elevilor chiulangii plătesc amenzi usturătoare

296

Reprezentanţii Colegiului Tehnic “Transilvania” şi Colegiului Tehnic Energetic “Dragomir Hurmuzescu” din Deva au solicitat intervenţia Poliţiei Locale, după ce 13 elevi, care au domiciliul în municipiul Deva şi în localităţile Subcetate şi Rovina/Brănişca, au reuşit să acumuleze între 35 şi 40 de absenţe nemotivate, de la începutul anului şcolar. Familiile elevilor au fost atenţionate de către poliţiştii locali cu privire la frecvenţa redusă la cursuri a copiilor. Totodată, polițiștii le-au reamintit acestora prevederile Legii Educaţiei Naţionale, care obligă părintele sau tutorele legal să asigure prezenţa la cursuri a copilului, pe perioada învăţământului obligatoriu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Poliţie Locală Deva, Teodor Bălan, părinţii celor 13 elevi care au absențe nemotivate riscă sancţiuni contravenţionale cu amenzi cuprinse între 100 şi 1.000 de lei.

În scopul prevenirii şi combaterii absenteismului şi abandonului şcolar, Poliţia Locală Deva desfăşoară, în toate unităţile de învăţământ din municipiu, acţiuni menite să descopere din timp elevii aflaţi în situaţie de risc.

sursă: hunedoaralibera.ro

LĂSAȚI UN MESAJ