6.2 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

SE FURĂ CA-N CODRU! În Banatul montan, furtul de lemne este ”sport național”

Se spune că românu-i frate cu pădurea. Și la bine și la rău! În Caraș- Severin, furtul de lemne rămâne ”sport național”. Asta, chiar dacă volumul arborilor tăiați ilegal în pădurile cărășene în primele 10 luni din acest an a scăzut cu mai mult de jumătate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut – este concluzia la care a ajuns Garda Forestieră din judeţ.

Deşi numărul controalelor a scăzut cu 6% la Direcţia Silvică şi cu 15% la Garda Forestieră, asprirea legislaţiei în domeniul silvic a făcut ca tăierile ilegale să fie tot mai puţine, chiar şi în zonele de mare risc cum sunt ocoalele silvice Bocşa Română, Dognecea, Vărădia, Păltiniş, Ezeriş şi altele, spun colegii de la Radio Reșița.

Aproape 1.300 de metri cubi, din totalul volumului taiat ilegal la D.S.Caraș-Severin, nu au fost justificaţi prin contravenţii şi infracţiuni, astfel că această cantitate a fost imputată personalului silvic.

Valoarea prejudiciului pe hectar de pădure se situează la… 1,2 lei , la o suprafaţă împădurită de peste 400.000 de hectare.

Sursa: radioresita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Sorin Grindeanu recunoaște că 30 de ani clasa politică locală nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor timișorenilor | FOTO-VIDEO

Fostul premier, actualmente ministrul Transporturilor în Cabinetul Ciolacu, a făcut această precizare în cadrul întâlnirii membrilor guvernului cu presa timișoreană. Și el, și Alfred Simonis,...

Președintele CCIA Timiș a deschis FoodIntelForum București 2024

Miercuri, 24 aprilie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica CHIRIȚĂ, a participat la deschiderea oficială a celei de-a...

Citește și :