0.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Se bombardează în Siria, dar la granița României au fost prinși (iar) pakistanezi…

Poliţiştii de frontieră au depistat opt cetăţeni pakistanezi care au  încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România.

În data de 18 octombrie 2016, în jurul orei 00.25, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa – I.T.P.F. Timisoara au observat, cu ajutorul Sistemului Optronic de Supraveghere Attica, un grup de persoane care a trecut ilegal frontiera, dinspre Serbia spre România, deplasându-se pe jos, peste câmp.
Imediat poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică, fiind depistaţi opt bărbaţi, care nu vorbeau limba română, pe care i-au transportat la sediul sectorului pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni pakistanezi, cu vârste cuprinse între 27 şi 44 de ani, care  au declarat că au trecut frontiera pe jos din Serbia, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Alte subiecte :

Firma SOLARIA GRUP penalizată cu 2,7 milioane de lei, pentru întârzieri repetate la lucrări și nerespectarea prevederilor contractuale

Primăria Municipiului Timișoara a notificat constructorul care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30 cu privire la încetarea contractului și aplicarea unor penalități...

Legislația în construcții actualizată 2024, în dezbatere la CCIA Timiș | VIDEO

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Inspectoratul Județean în Construcții Timiș, sub egida Inspectoratului de Stat în Construcții, a organizat...

Citește și :